Gheorghe Gonța nu va modera dezbaterea dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Cine îi va lua locul?
Jurnalistul Gheorghe Gonța nu va modera dezbaterea care ar fi urmat să aibă loc duminică între actuala președintă Maia Sandu și contracandidatul său în turul doi al alegerilor prezidențiale, Alexandr Stoianoglo. Cel puțin asta rezultă din ultimele precizări ale șefului cabinetului Maiei Sandu, Adrian Băluțel.
Într-un apel public, reprezentantul Maiei Sandu a cerut Consiliului de Presă să identifice moderatorul sau moderatorii (în cazul în care vor fi mai mulți) care vor duce dezbaterea în locul lui Gheorghe Gonța și să se ocupe de organizarea evenimentului.
„În legătură cu dezbaterea, am văzut declarația Consiliului de Presă și boicotul anunțat de multe televiziuni cu transmisiune națională din cauza prezenței moderatorului pe care insistă contracandidatul. Având în vedere că scopul unei dezbateri este să fie urmărită de cetățeni la nivel național, facem un apel către Consiliul de Presă să identifice unul, doi sau câți moderatori consideră și orice moderator consideră potrivit, să propună formatul dezbaterii și să organizeze dezbaterea. Am propus acest lucru și echipei contracandidatului”, a scris Băluțel într-o postare publicată pe Telegram.
În continuare, Adrian Băluțel a punctat că stafful actualei președinte acceptă în continuare „orice format” și „orice moderator”, dar este important ca dezbaterea să se desfășoare „conform legii și să fie transmisă de cât mai multe instituții media”.
Amintim că mai multe instituții media din țară s-au arătat indignate de decizia de a-l alege pe jurnalistul Gheorghe Gonța în calitate de moderator al primei și unicei dezbateri la care participă președinta Maia Sandu în această campanie electorală. De exemplu, posturile TV8 și Jurnal TV că nu vor difuza evenimentul, în cazul în care Gonța îl va modera.
Menționăm că fostul prezentator al emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, care a demisionat la scurt timp după ce a îndemnat cetățenii să boicoteze sau să voteze împotriva referendumului, a fost propus în calitate de moderator al dezbaterilor de către echipa lui Alexandr Stoainoglo, iar stafful Maiei Sandu a acceptat acest lucru.
„Despre moderator (...) în situația în care ei insistă, mergem la dezbateri cu oricine se simt ei confortabil. Pentru noi este important să avem această dezbatere, așa încât oamenii să vadă care sunt răspunsurile noastre la întrebări importante pentru toți cetățenii”, a transmis președinta într-un mesaj video, publicat acum o zi.