miercuri, 24 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Gala Olimpicilor 2025: zeci de elevi și profesori, premiați pentru rezultatele obținute la olimpiadele regionale și internaționale
Sursa foto: MEC

Gala Olimpicilor 2025: zeci de elevi și profesori, premiați pentru rezultatele obținute la olimpiadele regionale și internaționale

Performanța academică a elevilor din R. Moldova a fost celebrată luni, 23 decembrie, în cadrul festivității „Gala Olimpicilor 2025”. În total, 43 de elevi și 42 de profesori au fost premiați pentru rezultatele obținute la olimpiadele regionale, europene și internaționale, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Elevii și profesorii care au obținut rezultate deosebite la competițiile internaționale, europene și balcanice au fost distinși cu Diplome de excelență, însoțite de premii bănești în valoare totală de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Pe parcursul anului 2025, Ministerul Educației și Cercetării a delegat elevi la 18 olimpiade și concursuri internaționale desfășurate în mai multe țări, inclusiv Australia, Statele Unite ale Americii, Germania, Franța, Italia și România.

Loturile olimpice ale Republicii Moldova au obținut 45 de premii: două medalii de aur, 12 de argint, 16 de bronz, 13 mențiuni de onoare și două premii speciale. Cele mai multe distincții au fost obținute la matematică și fizică.

Elevii din R. Moldova au obținut trei medalii de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Europeană la Fizică
Lotul olimpic al R. Moldova a obținut două medalii de argint, o medalie de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Europeană la Fizică. Competiția s-a desfășurat în Sofia, Bulgaria, în perioada 13-17 iunie 2025. Medaliile de argint au fost obținute de Darius Graur și Alex Secrieru, elevi la

Premiile obținute în cadrul olimpiadelor internaționale au valoarea de:  

  • 40 000 de lei - pentru medalia de Aur;
  • 30 000 de lei - pentru medalia de Argint;
  • 20 000 de lei - pentru medalia de Bronz;
  • 10 000 de lei - pentru mențiunea de onoare. 

Premiile obținute în cadrul olimpiadelor europene sau balcanice au valoarea de: 

  • 20 000 de lei - pentru medalia de Aur;
  • 15 000 de lei - pentru medalia de Argint;
  • 10 000 de lei - pentru medalia de Bronz;
  • 5 000 de lei - pentru mențiunea de onoare. 

Lista elevilor care au fost premiați în cadrul Galei Olimpicilor 2025 este disponibilă aici.  

Gala Olimpicilor este o festivitate organizată anual de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, care celebrează performanțele remarcabile ale elevilor obținute la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale la disciplinele de studiu, precum și contribuția profesorilor implicați în pregătirea elevilor și în atingerea acestor rezultate. 

Gala Olimpicilor este organizată anual de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, și are drept scop recunoașterea performanțelor elevilor și a contribuției profesorilor care îi pregătesc pentru competițiile de nivel înalt.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram