Găgăuzia ar putea fi obligată să restituie impozite și TVA din propriul buget. Reacția bașcanei alese
Găgăuzia ar putea fi obligată să restituie impozite și taxe pe valoarea adăugată (TVA) din bugetul local, nu din cel național, așa cum se întâmplă în prezent. Un proiect de lege în acest sens urmează a fi înregistrat în Parlament, anunță pe 18 iulie președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian.
Deputatul susține că inițiativa legislativă va permite economisirea, din bugetul public național, a circa 100 milioane lei anual, „bani care vor putea fi folosiți în toată țara, nu doar într-o singură unitate administrativ-teritorială”.
Marian susține că există mai multe situații când agenții economici pot beneficia de restituirea taxei pe valoarea adăugată de la buget. De regulă, spune deputatul, aceste sume sunt achitate din bugetul local. Regula, însă, nu este aplicată și în cazul Autonomiei Găgăuzia, or urmare a unei modificări legislative în 2004, pe timpul guvernării PCRM, Găgăuzia a fost absolvită de aceste plăți.
Astfel, din 2004 și până în prezent, agenții economici din Găgăuzia care solicitau restituirea taxei pe valoarea adăugată își primea banii din bugetul public național. Doar în ultimii cinci ani, susține parlamentarul, statul a pierdut peste 640 milioane lei – bani achitați de Chișinău în calitate de sumă TVA către Găgăuzia.
„Avem situația în care UTA Găgăuzia încasează în bugetul său TVA, dar aceste resurse nu participă la restituirea TVA-ului. Contribuabililor din autonomie li se restituie TVA nu din bugetul local, ci din bugetul național”, a declarat Radu Marian.
Astfel, deputatul propune completarea articolului 6 din Codul Fiscal cu o prevedere potrivit căreia restituirea impozitelor și taxelor TVA, în special către agenții economici din Găgăuzia, se va realiza de la bugetul Autonomiei în limita veniturilor disponibile. Sumele neacoperite pentru restituire se vor compensa, spune Marian, prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat.
„Anticipăm economii la bugetul național de aproape 500 milioane lei în următorii 5 ani – bani care vor putea fi folosiți în toată țara, nu doar într-o singură unitate administrativ teritorială. Respectăm Autonomia, credem însă că toate localitățile din R. Moldova și toți cetățenii, indiferent unde ei trăiesc, merită să se bucure în mod egal de programele și fondurile guvernamentale”, spune Marian.
Bașcana aleasă a Găgăuziei, Evghenia Guțul, califică anunțul lui Radu Marian ca fiind unul „ipocrit”, având în vedere că a fost făcut cu o zi înainte de ceremonia de învestire a sa în funcția de guvernatoare a Autonomiei.
În urma scrutinului din 14 mai, Găgăuzia a ales-o pe candidata Partidului „Șor”, declarat recent neconstituțional, Evghenia Guțul, la funcția de bașcană. Pe 22 mai, Curtea de Apel Comrat a validat alegerile din Găgăuzia. Ceremonia de învestire în funcția de bașcană a regiunii va avea loc pe 19 iulie, la Comrat.