FOTO/ Zeci de școli din țară au fost dotate cu laboratoare digitale pentru orele de fizică, chimie și biologie
Elevii din 57 de școli din Republica Moldova vor putea face experimente și măsurători la orele de fizică, chimie și biologie cu ajutorul unor laboratoare digitale. Pentru ca noile echipamente să fie folosite cât mai eficient la clasă, aproximativ 100 de profesori și experți în elaborarea curriculumului participă, pe 6 și 7 octombrie, la ateliere practice organizate de Ministerul Educației și Cercetării.
Școlile au fost dotate cu echipamente LabDisc în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității educației” - EQIP, implementat de MEC cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.
Dispozitivele permit măsurarea mai multor parametri, inclusiv temperatura, lumina și presiunea. Datele colectate în timpul experimentelor pot fi transformate în grafice și analizate cu ajutorul aplicației GlobiLab X.
Astfel, elevii nu se vor limita la formule și explicații din manual, explică Ministerul Educației și Cercetării. Ei vor putea verifica, prin experimente, cum funcționează fenomenele studiate, vor putea compara rezultatele și formula propriile concluzii.




MEC
În prima zi de instruire, profesorii de fizică au realizat experimente despre căderea liberă, undele sonore, rezistența electrică, legile gazelor și măsurarea temperaturii. Secretarul de stat al MEC, Valentina Olaru, spune că noile echipamente le permit elevilor să învețe științele pornind de la observații și experimente.
„Ne dorim ca elevii să descopere științele prin propriile observații: să măsoare, să pună întrebări și să caute explicații. Echipamentele oferă aceste posibilități, iar profesorii sunt cei care le transformă în experiențe de învățare”, a declarat Valentina Olaru.
Dotarea celor 57 de instituții face parte dintr-o investiție mai amplă în echipamente pentru învățarea prin experiment. În luna iulie, MEC anunța că 108 instituții de învățământ vor primi echipamente care includ platforme LabDisc, seturi de robotică și circuite electronice, multimetre, microscoape digitale și imprimante 3D.
Valoarea întregului lot de echipamente este de aproximativ 4,8 milioane de lei. Banii sunt asigurați prin proiectul EQIP, cu sprijinul Băncii Mondiale și al Parteneriatului Global pentru Educație.
Autoritățile susțin că instruirea profesorilor este necesară pentru ca echipamentele să fie folosite efectiv la lecții și să le ofere elevilor mai multe oportunități de a experimenta, analiza date și înțelege fenomenele pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi.