FOTO/ Ursula von der Leyen și Boris Johnson se află la Kiev. Fostul premier britanic: Ucrainenii vor câștiga
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și fostul premier britanic, Boris Johnson, au ajuns pe 24 februarie la Kiev, pentru a marca doi ani de război în Ucraina. Ambii oficiali și-au anunțat vizita sâmbătă, pe X, fosta Twitter.
„La Kiev, pentru a marca aniversarea celui de-al doilea an al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, și pentru a sărbători rezistența extraordinară a poporului ucrainean. Mai mult ca niciodată, suntem ferm alături de Ucraina, din punct de vedere financiar, economic, militar șimoral, până când țara va fi în sfârșit liberă”, a scris șefa executivului european.
La rândul său, Boris Johnson, despre care anterior liderul de la Kiev Volodimir Zelenski a spus că este „un prieten adevărat al Ucrainei”, s-a arătat convins de faptul că ucrainenii vor birui.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„La această a doua aniversare sumbră a invaziei lui Putin, sunt onorat să mă aflu aici, în Ucraina. Cu curajul lor nestăpânit, nu mă îndoiesc că ucrainenii vor câștiga și vor expulza forțele lui Putin - cu condiția să le oferim ajutorul militar, politic și economic de care au nevoie”, a notat ex-premierul britanic.
Potrivit presei ucrainene, în afară de Johnson și von der Leyen, la Kiev a venit și prim-ministrul Canadei - Justin Trudeau, prim-ministra Italiei - Giorgia Meloni și prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo.