FOTO/ Moldovenii, „invitați” să se alăture Legiunii Străine Franceze. Guvernul: „Încă un fals grosolan”
Pe străzile din Chișinău au apărut mai multe postere în care cetățenii moldoveni sunt „invitați” să se alăture Legiunii Străine Franceze. Autoritățile centrale anunță că afișele sunt false, iar oamenii legii deja investighează circumstanțele în care acestea au fost răspândite și lipite în diverse locații.
„O altă minciună răspândită, care are un element comun cu fabrica de trolli a grupării criminale Șor. La fel, este scrisă agramat, fapt care confirmă că printre membrii acestei grupări, probabil, nu sunt cunoscători buni de limbă și gramatică română. Încă un fals grosolan care este tirajat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ședința Executivului din 24 aprilie.
Potrivit reprezentantului Guvernului, aceste „campanii” sunt realizate cu scopul de a induce frică și nelămurire în rândul populației.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Astfel de „proceduri de recrutare”, care nu oferă nicio adresă de contact sau informații care să indice cine a postat acest conținut, evident, au scopul de a minți populația și trebuie să fim cât mai vigilenți. Autoritățile au avertizat și anterior cetățenii că în timpul apropiat am putea să ne așteptăm la o intensificare a dezinformărilor, cu scopul de a dezbina conaționalii noștri și pentru a intimida”, a conchis Daniel Vodă.
De menționat că, pe lângă afișele cu Legiunea Străină Franceză, în capitală au apărut și postere în care bărbații sunt îndemnați să se încadreze în serviciul militar prin contract. Deși pe acestea apar însemnele Ministerului Apărării al R. Moldova și site-ul oficial al instituției, numărul indicat se află în afara ariei de acoperire. Până la momentul publicării acestei știri, autoritățile nu au comentat aceste postere.
Cetățenii sunt rugați să raporteze conținutul malițios de pe rețelele sociale, iar în cazul conținutului fizic, cum sunt posterele - să contacteze cel mai apropiat sector de Poliție, astfel încât oamenii legii să documenteze informațiile.