FOTO/ În sudul țării fost construită o casă-muzeu: Are tindă, cămară și bucătărie de vară ca pe vremuri
În satul Pelinei din raionul Cahul a fost construită o casă-muzeu, o bijuterie a arhitecturii tradiționale moldovenești, scrie presa locală. Locuința a fost construită în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția I cu scopul de a reînvia tradițiile vechi.
Potrivit sursei, edificiul dispune de o casă mare, cămară, dormitor, tindă, bucătărie de vară, un beci și urmează să fie amenajat cu obiecte vechi colectate de la localnici. Pe lângă faptul că această casă-model va fi vizitată de turiști, aici vor avea loc diverse activități culturale ale satului.
Odată cu deschiderea acestei case-muzeu aici își vor găsi un loc de muncă patru oameni din localitate. De acest obiectiv turistic și cultural vor beneficia cinci instituții publice, dar și toți vizitatorii satului. Proiectul a avut un buget de peste 3,9 milioane de lei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Totodată, comuna Pelinei a beneficiat și de un alt proiect în cadrul Programului „Satul European Expres”, care a constat în reconstrucția căii pietonale către gimnaziul din sat, la care învață aproximativ 200 de copii.