FOTO/ Geamuri noi în cele șapte scări ale unui bloc din Chișinău. Lucrările vizează circa 250 de locuințe
Pierderile de căldură din spațiile comune ale unui bloc cu aproximativ 250 de locuințe din Chișinău urmează să fie reduse prin înlocuirea geamurilor vechi. Lucrările au început la imobilul de pe strada Alecu Russo 59/4 și cuprind toate cele șapte scări ale clădirii.
Intervenția este realizată de Primăria Chișinău, prin Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare. Geamurile vechi din spațiile comune sunt demontate și înlocuite cu tâmplărie din PVC, cu o eficiență energetică mai bună.





Potrivit autorităților municipale, noile ferestre vor contribui la păstrarea căldurii în casele scărilor în sezonul rece și vor oferi o protecție mai bună împotriva zgomotului exterior și a intemperiilor. Totodată, lucrările urmăresc îmbunătățirea siguranței și a aspectului spațiilor comune.
Înlocuirea geamurilor face parte din programul municipal de reabilitare a fondului locativ. Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare anunță că va continua proiectele de modernizare a blocurilor de locuințe în toate sectoarele Capitalei.