FOTO/ Detalii despre accidentul de la Ocnița, în care a fost implicat un autobuz școlar

Accidentul rutier de la Ocnița, în care a fost implicat un autobuz școlar, s-a produs în după amiaza zilei de 31 martie, în jurul orei 13:28, în satul Rujnița. Ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Ocnița, Svetlana Talpă, a declarat pentru ziar.md că, în timpul unei manevre într-o curbă, microbuzul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un stâlp.
La volanul microbuzului de model de Renault, care transporta elevi, se afla un bărbat în vârstă de 58 de ani. Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul vehiculului.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„În urma impactului, o fetiță de 9 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă starea sa nu a necesitat internare. Niciun alt pasager nu a fost rănit”, a precizat Svetlana Talpă.
Conform rezultatelor testării alcoolscopice, conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului. Oamenii legii continuă investigațiile, pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.



Amintim că, luni, 31 martie, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că un autobuz școlar din raionul Ocnița a fost implicat într-un accident rutier, precizând că direcția raională de învățământ va demara o anchetă internă.
