FOTO/ BNM a pus în circulație cinci monede comemorative noi. Una dintre ele este din aur, alta - dedicată albinelor

FOTO/ BNM a pus în circulație cinci monede comemorative noi. Una dintre ele este din aur, alta - dedicată albinelor
Colaj ziar.md. Sursa foto: Banca Națională a Moldovei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a pus în circulație cinci monede comemorative noi. Patru dintre acestea sunt din argint, iar una este confecționată din aur. Monedele care completează seria „Personalități” sunt dedicate pictorului Igor Vieru și arhitectului Alexei Șciusev, în timp ce în seria „Altele” a fost inclusă „Lumea albinelor” și două monede dedicate aniversării leului moldovenesc.

Prima monedă comemorativă a fost emisă într-un tiraj de 250 de exemplare și face parte din seria „Personalități”, fiind dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea pictorului, graficianului, pedagogului și scenografului Igor Vieru.

Aceasta are valoarea nominală de 50 de lei, este confecționată din argint, are greutatea de 16,5 grame și diametrul de 30 milimetri.

Pe avers este stema R. Moldova, iar pe revers - portretul și numele lui Igor Vieru,
anii de viață ai pictorului și pictura „Moara de vânt din Cernoleuca”.

A doua monedă comemorativă, la fel, a fost emisă într-un tiraj de 250 de exemplare și face parte din seria „Personalități”. Aceasta este dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea arhitectului și istoricului Alexei Șciusev.

Moneda are valoarea nominală de 50 de lei, este confecționată din argint, are greutatea de 16,5 grame și diametrul de 30 milimetri.

Pe avers este stema R. Moldova, iar pe revers - portretul și numele lui Alexei Șciusev, anii de viață, iar pe fundal - planul general de reconstrucție a orașului Chișinău.

A treia monedă comemorativă a fost emisă într-un tiraj de 500 de exemplare și se intitulează „În lumea albinelor”, designul acesteia fiind unul color.

Moneda are valoarea nominală de 50 de lei, este bătută în argint, are greutatea de 22 grame și diametrul de 35 milimetri.

Pe avers este stema R. Moldova, iar pe revers - imaginea color a trei albine, pe fundalul cărora apare o floare și un fagure de miere.

A patra monedă comemorativă a fost emisă într-un tiraj de 300 de exemplare și este dedicată aniversării leului moldovenesc.

Moneda are valoarea nominală de 100 de lei, este bătută în aur, are greutatea de 7,8 grame și diametrul de 24 milimetri.

Pe avers este stema R. Moldova, iar pe revers - sigla BNM și brâul ornamental – element al brandului de țară „Pomul vieții”.

Ultima monedă comemorativă a fost emisă într-un tiraj de 500 de exemplare și, la fel, este dedicată aniversării leului moldovenesc, doar că este confecționată din argint.

Moneda are valoarea nominală de 50 de lei, greutatea de 31,1 grame și diametrul de 37 milimetri.

Pe avers este stema R. Moldova, iar pe revers - sigla BNM și brâul ornamental – element al brandului de țară „Pomul vieții”.

Cele cinci monede vor putea fi suplimentar emise, până tirajul total pentru fiecare va atinge 5.000 de exemplare.

Monedele comemorative sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și în cutii de prezentare, fiind însoțite de certificate de autenticitate cu un QR cod, care la scanare redirecționează către pagina web a Băncii Naționale cu informația despre fiecare monedă.

Certificatele de autenticitate sunt semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.