Fostul șef SIS, Vitalie Pîrlog, a fost reținut pe teritoriul orașului Abu Dhabi. IGP a primit confirmarea oficială

Fostul șef SIS, Vitalie Pîrlog, a fost reținut pe teritoriul orașului Abu Dhabi. IGP a primit confirmarea oficială
Colaj ziar.md. Sursa foto: Moldpres, Getty Images

Fostul ministru al Justiției și ex-directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova, Vitalie Pîrlog, a fost reținut pe teritoriul orașului Abu Dhabi, din Emiratele Arabe Unite (EAU). Cu puțin timp în urmă, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că Direcția Cooperare Polițienească Internațională din cadrul instituției (biroul Interpol Moldova) a primit confirmarea oficială din partea autorităților emiriene.

Acum o zi, Ministerul de Interne al EAU a comunicat că Pîrlog a fost reținut pe 15 iunie curent, la solicitarea autorităților franceze. Potrivit oficialilor din Emiratele Arabe Unite, Vitalie Pîrlog, care anterior a deținut funcția de președinte al Comisiei pentru Control al Fișierelor Interpol (CCF), este cercetat de autoritățile franceze pentru mai multe infracțiuni, inclusiv fals, luare de mită, complicitate la luare de mită și fraudă.

Un fost șef al SIS a fost arestat în Emiratele Arabe Unite, la solicitarea autorităților franceze
Fostul ministru al Justiției și ex-directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova, Vitalie Pîrlog, a fost reținut pe 15 iunie 2025, în Emiratele Arabe Unite (EAU), la solicitarea autorităților franceze. Informația a fost comunicată de către Ministerul de Interne al EAU pe 19…

După cum notează TVR Moldova, Vitalie Pîrlog, ar fi autorul și figura centrală în schema internațională privind eliminarea „Notificărilor Roșii” Interpol. Fostul demnitar moldovean și ceilalți suspecți ar fi condus o schemă internațională de corupție, percepând milioane zeci de dolari pentru eliminarea Notificărilor Roșii pentru 26 de persoane căutate pentru infracțiuni precum fraude financiare și trafic de droguri.

În toamna anului 2024, Procuratura Anticorupție a anunțat că a pus sub sechestru bunuri în valoare de 11,7 milioane de lei – o casă și un teren din Chișinău evaluate la aproape 3,5 milioane de lei, care aparțin lui Vitalie Pîrlog. Ex-funcționarul public are statut de bănuit, fiind cercetat pentru corupere pasivă în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale.

Vitalie Pîrlog este avocat de meserie, scrie RISE Moldova. A fost ministru al Justiției în perioada guvernării comuniste. În 2017, acesta a devenit șef al SIS, funcție pe care a deținut-o doar două luni, întrucât și-a dat demisia și a preluat fotoliul de președinte al Comisiei de Control a Fișierelor din cadrul Interpol. Pîrlog și-a încheiat mandatul la Interpol în 2022, iar în 2024 a nimerit într-un scandal internațional.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Amintim că, pe 4 iunie 2024, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că investighează o presupusă schemă de corupție, prin care funcționari publici din R. Moldova și alte țări ar fi primit mită pentru a șterge numele mai multor criminali notorii din lista Interpolului, ajutându-i să obțină să obțină azil sau statut de refugiat în diferite state.

Instituția precizase atunci că a efectuat 33 de percheziții în cadrul unei anchete comune între R. Moldova și Franța, cu asistența Biroului Federal de Investigații (FBI) al SUA. În urma descinderilor au fost reținute cinci persoane, inclusiv fostul șef al biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu.

În urma acestui scandal, șapte angajați ai biroului Interpol din R. Moldova au fost suspendați din funcții.

Biroul Interpol din R. Moldova are un nou șef
Gabriela Cristea este noua șefă a Direcției de cooperare polițienească internațională și integrare europeană MAI. Aceasta îl va înlocui pe Viorel Țentiu, care se află în arest preventiv. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) luni, 2 septembrie. Potrivit Poliției, Gabriela…