marți, 05 mai, 2026
  • USD
  • EUR
Focar de pestă porcină africană la Costești și trei focare de rabie au fost înregistrate de ANSA într-o săptămână
Foto simbol

Focar de pestă porcină africană la Costești și trei focare de rabie au fost înregistrate de ANSA într-o săptămână

În perioada 27 aprilie - 5 mai 2026, pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un focar de pestă porcină africană (PPA) și trei focare de rabie, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Astfel, focarul de pestă porcină africană a fost confirmat la porci domestici în satul Costești, raionul Ialoveni. Totodată, au fost înregistrate trei focare de rabie la câini - unul în orașul Criuleni, unul în localitatea Miclești din raionul Criuleni și unul în localitatea Cărpineni din raionul Hîncești.

În cazul focarului de pestă porcină africană, autoritățile au fost sesizate după ce, în apropierea localității Costești, au fost descoperite două cadavre de porci domestici, fiecare cu o greutate de peste 100 de kilograme. Animalele au fost abandonate într-o livadă de pomi fructiferi.

La fața locului au intervenit medicii veterinari din cadrul Subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor Ialoveni. Au fost alertate Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul pentru Protecția Mediului și administrația publică locală. Specialiștii au prelevat probe de laborator, iar cadavrele au fost înhumate. Suprafețele afectate au fost dezinfectate.

Testele de laborator au confirmat prezența virusului pestei porcine africane. În urma confirmării focarului, în localitățile din raioanele Ialoveni și Hîncești aflate în zona de protecție și supraveghere au fost instituite mai multe măsuri de control.

Printre acestea se numără restricționarea mișcărilor de porci din fermele comerciale, limitarea comercializării porcilor vii și a cărnii de porc provenite din gospodării nonprofesionale, inclusiv în piețele agroalimentare, testarea obligatorie săptămânală a efectivelor de porci din fermele comerciale de pe întreg teritoriul țării și monitorizarea populațiilor de mistreți.

ANSA precizează că pesta porcină africană este o boală mortală pentru porcii domestici și mistreți. Boala poate evolua rapid și se poate manifesta prin febră ridicată, roșeață sau învinețirea pielii, lipsa poftei de mâncare, apatie, dificultăți în mers, vomă, diaree și secreții oculare.

Autoritățile îndeamnă cetățenii și fermierii să respecte măsurile de prevenire. Porcii trebuie crescuți în spații îngrădite, fără contact cu animale străine sau mistreți, nu trebuie hrăniți cu resturi alimentare, iar animalele nu trebuie cumpărate din surse necunoscute, fără crotalii și certificat sanitar-veterinar.

De asemenea, ANSA recomandă ca persoanele să nu intre în adăposturile animalelor cu hainele și încălțămintea folosite pe stradă și să folosească măsuri de dezinfectare la intrarea în adăposturi. În cazul îmbolnăvirii sau decesului animalelor, precum și în cazul descoperirii unor cadavre de mistreți, cetățenii sunt îndemnați să anunțe imediat medicul veterinar, subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor sau autoritățile publice locale.

ANSA amintește că proprietarii care raportează prompt cazurile de îmbolnăvire pot beneficia de despăgubiri din partea statului pentru animalele afectate, conform legislației. Totodată, cetățenii care raportează descoperirea unui cadavru de mistreț pot primi o recompensă de 50 de euro, dacă notificarea este confirmată de autorități. Măsura are scopul de a ajuta la identificarea rapidă a posibilelor focare și la prevenirea răspândirii bolii.

Cetățenii sunt îndemnați de asemenea să nu arunce cadavrele de animale la întâmplare și să informeze autoritățile competente fără întârziere.

ANSA oferă o recompensă de 50 de euro pentru raportarea mistreților morți - combaterea pestei porcine
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că oferă o recompensă de 50 de euro pentru fiecare caz confirmat de mistreț mort raportat autorităților, în încercarea de a limita răspândirea Pestei Porcine Africane (PPA), o boală virală extrem de contagioasă, care afectează atât porcii domestici, cât și fauna sălbatică. Potrivit

De la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 26 de focare de PPA, dintre care 10 focare la porci domestici și 8 focare la mistreți.