Finanțare internațională pentru dezvoltarea sectorului zootehnic din R. Moldova
Șase proiecte de investiții din sectorul zootehnic au fost aprobate pentru finanțare în cadrul celui mai recent apel al Programului de granturi, toate dosarele depuse reușind să treacă pragul minim de evaluare stabilit de comisie.
Proiectele vizează exclusiv dezvoltarea producției de lapte - în special ferme de bovine, ovine și caprine – și sunt distribuite în cinci raioane ale țării: Cahul (două proiecte), Hîncești, Anenii Noi, Florești și Ocnița.
Valoarea totală a granturilor aprobate depășește 3,4 milioane de dolari, iar sprijinul financiar acordat fiecărui proiect variază între aproximativ 421 de mii de dolari și plafonul maxim de un milion de dolari, în funcție de investițiile planificate și criteriile de eligibilitate.
Înainte de semnarea contractelor de finanțare, beneficiarii vor trebui să demonstreze capacitatea de cofinanțare proprie, conform regulilor programului.
Programul de sprijin pentru investiții în sectorul zootehnic este implementat prin proiectul AGGRI, finanțat de Banca Mondială și realizat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în colaborare cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și UCIMPA.