„Finanțare din surse dubioase”: Cinci posturi de televiziune rămân fără acte permisive pentru emisie
Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a decis să refuze acordarea aprobării prealabile pentru investițiile de importanță pentru securitatea statului și să retragă actele permisive pentru emisiile de televiziune și servicii audiovizuale în cazul a trei companii. Potrivit procesului verbal al ședinței Consiliului, care se regăsește în comunicatul emis astăzi de Guvern, decizia a fost luată vinerea trecută, pe 24 mai.
Cele trei companii vizate sunt SRL „Telesistem TV” (Primul în Moldova, Accent TV), SRL „Archidoc Group” (Orizont TV) și SRL „Telestar Media” (Canal 2 și Canal 3).
„Acestea au încălcat solicitarea consiliului de a furniza dosarul complet de informații, prezentând informațiile și datele unui singur cont bancar, în timp ce dețin cinci și, respectiv, câte opt alte conturi în diferite bănci. În cazul fiecăreia, au fost identificate tranzacții care confirmă afilierea cu gruparea Plahotniuc - Șor”, au precizat responsabilii de la Guvern.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul a avizat pozitiv investițiile companiei „Satelrom-TV” SRL (TV Drochia și Drochia FM), în timp ce pentru SRL „Statis TV (Zona M) și SRL „Real Exim” (Radio.md) au fost solicitate informații suplimentare.
De asemenea, consiliul a decis să se autosesizeze în cazul a două companii din domeniul strategic de infrastructură energetică și anume: „Lukoil-Moldova” și „Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaș – Sucursala Chișinău”. În cazul acestora, recent au avut loc schimbări în structura acționariatului și este necesară procedura de avizare.
Amintim că, la finele lunii martie 2024, aceeași instituție a decis sistarea temporară a valabilității actelor permisive, ca și măsură preventivă, ale companiei SRL „Media Content Distribution” - fondatoarea Canal 5 și a postului de radio Maestro FM.
Atunci, Guvernul anunța că decizia a fost luată „în urma constatării unor bănuieli rezonabile privind implicarea beneficiarilor efectivi ai companiei în activități care afectează securitatea statului”. Astfel, Canal 5 a devenit al 13-lea post de televiziune din R. Moldova a cărui activitate a fost suspendată în ultimii doi ani.
Ulterior, pe 26 aprilie, Consiliu a dispus solicitarea unor informații suplimentare pentru demararea unor investigații financiare în privința activității companiilor care dețin canalul GRT (postul public de televiziune din UTA Găgăuzia), Mega TV, REN TV, Cinema 1, Exclusiv TV, N4, TV9 și posturile radio Retro FM și GRT FM. Potrivit procesului verbal al ședinței, unele posturi erau bănuite de afiliere cu „grupul Plahotniuc-Șor”, în timp ce în cazul altora existau informații privind existența unor tranzacții confirmate cu Partidul Politic „Șansă”.