Feroviarii ies la proteste pe 14 februarie. Manifestațiile vor fi organizate la Chișinău și în mai multe raioane

Angajații întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” (CFM) vor ieși la proteste pe 14 februarie, pentru a cere achitarea urgentă a restanțelor salariale. Potrivit Federației Sindicale a Feroviarilor din R. Moldova (FSF), dacă solicitările feroviarilor nu vor fi îndeplinite, cei peste 4.800 de salariați vor fi nevoiți să recurgă la „suspendarea contractului individual de muncă”.
Federația Sindicală a Feroviarilor din R. Moldova (FSF) a anunțat că manifestațiile vor începe la ora 10:00 în fața Parlamentului, Guvernului și Președinției, precum și în toate cele opt noduri feroviare din țară: Ocnița, Bălți, Ungheni, Bender, Basarabeasca și Giurgiulești. Feroviarii urmează să înainteze mai multe revendicări către autorități.
Revendicările Federației Sindicale a Feroviarilor din R. Moldova, care urmează a fi înaintate la data de 14 februarie, sunt următoarele:
- Respectarea legislației în vigoare de către autoritățile statului, inclusiv în ceea ce privește salariații Î.S. „Calea Ferată din Moldova”;
- Implicarea Guvernului pentru achitarea urgentă a restanțelor salariale, precum și compensarea pierderilor cauzate de întârzierile salariale, conform legislației;
- Majorarea salariului minim în cadrul întreprinderii la 5500 lei (în prezent fiind doar 3500 lei, o încălcare gravă a legislației);
- În cazul în care nu vor fi întreprinse măsuri urgente și esențiale întru salvarea și reabilitarea transportului feroviar al Republicii Moldova, majoritatea celor circa 4850 de salariați vor fi nevoiți să recurgă la suspendarea contractului individual de muncă, conform prevederilor art. 78, alin. (1), lit. d1) din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Potrivit președintelui FSF, Ion Zaporojan, angajații din cele 31 de filiale ale întreprinderii Calea Ferată din Moldova nu și-au primit salariile pentru lunile august 2024 – ianuarie 2025, acumulându-se restanțe de aproximativ 190 de milioane de lei. Liderul sindical subliniază că feroviarii au ajuns la disperare, iar numeroasele demersuri adresate autorităților au rămas fără răspuns.
De menționat că întreprinderea de stat se confruntă cu probleme financiare de câțiva ani. În 2020 şi 2021, compania a fost la un prag de faliment, iar angajații nu și-au primit salariile chiar și jumătate de an.
Situația la CFM a început să se agraveze după luna august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina a scăzut drastic, odată cu redeschiderea portului Odesa. Schimbarea a dus la diminuarea veniturilor întreprinderii și, implicit, la întârzieri tot mai mari la plata salariilor angajaților. Aceștia au ieșit la zeci de proteste, ultimele fiind organizate în februarie 2024.
