Fermierii solicită stare de urgență în agricultură și amenință cu proteste. Ce spune ministrul Bolea
Peste 600 de agricultori s-au întrunit sâmbătă, 21 octombrie, la Congresul Republican al Agricultorilor, desfășurat la Chișinău, pentru a identifica soluții soluții la problemele cu care se confruntă sectorul agrar. Agricultorii au cerut moratoriu la calcularea penalităților până în octombrie 2024, majorarea fondului agriculturii și un plan pentru securitatea alimentară. De cealaltă parte, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, susține că instituția pe care o conduce este în căutarea soluțiilor, scrie Moldova1.
„Suntem nevoieți să realizăm cu jumătate din sinecostul producției. Deoarece sunt credite care trebuie achitate, sunt cheltuieli și sunt nevoiți să dăm producția cu preț foarte, foarte mic. Mai mic decât sinecostul”, a declarat un fermier la Congresul Republican al Agricultorilor.
Un alt fermier spune că „astăzi numai svecla de zahăr, pe care am crescut-o, are un preț normal, care ne convine. Restul, grâul, orzul, floarea-soarelui, toate-s diminuate. Practic de două ori îs mai mici prețurile ca anul trecut”.
În cadrul Congresului, fermierii au adoptat și o rezoluție. Aceștia cer inițierea procedurii de insolvență pentru agricultori, finanțarea shemelor de plăți directe la hectar după exemplu Uniunii Europene, dar și elaborarea unei legi care ar reglementa crearea Fondului de Garantare a Creditului Agricol.
„Zilnic ne sună, vin fermieri cărora le ridică proprietățile gajate băncile, furnizorii, creditorii. Alții își pierd casele de locuit chiar. Noi continuăm ca să solicităm starea de urgență în domeniul agricol, ca pe calea aceasta să scutim fermierii de responsabilitățile față de creditori, să li se amâne termenii de achitare”, a explicat directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco.
Prezent la eveniment, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a menționat că instituția pe care o conduce este în căutarea soluțiilor la problemele agricultorilor.
„Noi trebuie să redescoperim această afacere pentru că s-a schimbat conjunctural piața bazinului Mării Negre, s-a schimbat conjunctural înclusiv și piața Uniunii Europene. Noi am pierdut aproape 40% din piețele tradiționale unde exportam cereale. Noi avem asociații de profil profesionale, o mulțime. De fiecare dată Ministerul Agriculturii se întâlnește cu ei și reieșind din necesitățile lor noi muncim, schimbăm regulamentele de subvenționare”, a remarcat Vladimir Bolea.
Fermierii susțin că dacă cerințele lor nu vor fi îndeplinite în următoarele șapte zile, atunci aceștia vor ieși la protest, inclusiv cu tehnica agricolă.
Congresul Republican al Agricultorilor a fost organizat la Palatul de Cultură al Feroviarilor sțmbătă, 21 octombrie, de Federația Națională a Fermierilor din Moldova și Asociația Forța Fermierilor „în legătură cu situația catastrofală în mai multe subramuri ale sectorului agrar”. La Congres a fost invitată conducerea țării.