Femeie de 73 de ani din Chișinău, victima unei escrocherii de 550.000 de lei: poliția investighează cazul
O femeie de 73 de ani din sectorul Botanica a devenit victima unei escrocherii telefonice, anunță poliția. Aceasta a declarat că a fost contactată de o femeie vorbitoare de limbă rusă, care s-a prezentat drept angajată a instituțiilor de drept.
În discuția telefonică, escroaca i-a spus că cineva ar încerca să-i fure banii din conturile a două bănci și că pentru a-i proteja trebuie să îi transfere la Banca Națională a Moldovei. Convinsă, pensionara a retras din conturi 550.000 de lei.
Mai târziu, o altă femeie necunoscută s-a prezentat la domiciliul victimei, a preluat banii, i-a pus într-un rucsac și a plecat într-o direcție necunoscută. Poliția a deschis o anchetă și încearcă să identifice și să rețină persoanele implicate.
Autoritățile reamintesc că nicio bancă sau instituție de stat nu solicită predarea sau transferul banilor sub pretextul „verificării” sau „păstrării în siguranță”.
Poliția recomandă cetățenilor, mai ales persoanelor în vârstă, să nu ofere date personale sau bancare, să nu retragă bani la solicitarea unor persoane necunoscute, să închidă apelurile suspecte și să contacteze direct instituția prin numere oficiale, dar și să sesizeze imediat 112 în caz de tentativă de fraudă.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram