Fără survoluri la parada militară de la Chișinău. Statul Major al Apărării dezminte un nou fals
De câteva zile, pe rețelele sociale circulă informații precum că parada militară organizată la Chișinău pe 27 august ar urma să includă survoluri ale unor avioane F-16 românești. Potrivit internauților, pretinsa acțiune ar reprezenta „un semn de respect pentru cei care au luptat pentru independența țării în 1992” - adică pentru participanții la războiul de pe Nistru. Reprezentanții Statului Major al Apărării al R. Moldova au declarat pentru ziar.md că informațiile diseminate online nu corespund realității.
„Este un fals. (...) Evenimentul nu prevede scenarii care să includă survolări”, a precizat angajatul Direcției de comunicare a Statului Major al Apărării, Marin Butuc.
Amintim că la Chișinău va fi organizată o paradă militară, dedicată marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova. Evenimentul se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și va reuni peste 2.000 de militari din cadrul Armatei Naționale și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Ministerului Justiției, precum și ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). De asemenea, vor fi prezenți 150 de veterani ai războiului de pe Nistru, din cadrul Ministerului Apărării și MAI, precum și grupe port-drapel formate din militari din România, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Franța, Cehia, Statele Unite ale Americii și alte țări.
Pregătirile pentru parada militară se desfășoară de mai multe zile și includ câteva tipuri de antrenamente, care au impus restricții temporare de circulație pe drumul național M3 și pe două artere din Chișinău. Este vorba despre:
- trei antrenamente comune, desfășurate sub podul din cartierul Telecentru pe 11, 18 și 20 august;
- două antrenamente cu tehnică militară și specială, desfășurate pe traseul național M3 pe 11 și 13 august;
- precum și două antrenamente generale în PMAN, organizate pe 20 și 25 august.

Totodată, o paradă militară va fi organizată și în municipiul Bălți. La aceasta vor participa efectivele a nouă subdiviziuni, fiind prezentată tehnica Brigăzii de Infanterie Motorizată „Moldova”, a Inspectoratului General de Carabinieri și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
De obicei, paradele militare au loc la Chișinău, o dată la cinci ani, cu prilejul aniversărilor rotunde ale Zilei Independenței. Ultimul eveniment de acest fel a avut loc în anul 2021, la acesta fiind prezenți președinții de atunci ai României, Ucrainei și Poloniei – Klaus Iohannis, Volodimir Zelenski și Andrzej Duda.
Deocamdată, autoritățile nu au anunțat dacă la parada de la Chișinău din acest an vor fi prezenți și lideri străini. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a fost invitat să participe la manifestările organizate cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova, însă reprezentanții Președinției nu au comentat declarația liderului ucrainean.
