miercuri, 25 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Fără cartele anonime în R. Moldova. MAI explică de ce cartelele PrePay vor fi vândute doar cu act de identitate
Foto: Libertatea.ro

Fără cartele anonime în R. Moldova. MAI explică de ce cartelele PrePay vor fi vândute doar cu act de identitate

Proiectul de lege care prevede procurarea cartelelor preplătite (prepay) doar în baza unui act de identitate ar putea ajunge în curând pe masa deputaților, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, după ședința Guvernului din 25 februarie. Potrivit acesteia, modificarea ar permite identificarea rapidă a persoanelor implicate în fapte ilegale.

„Avem mai multe situații, dacă vă amintiți cazul regretabil al Anei-Maria (tânăra însărcinată răpită în 2024 la Orhei, violată și ucisă – n.r.) când poliției i-a luat mult timp să identifice persoana implicată. Este un proiect la care lucrăm și sperăm să-l promovăm în scurt timp în Parlament. Este o modalitate prin care orice persoană care utilizează o cartelă de telefonie să poată fi identificată în cazul în care comite o infracțiune și nicidecum nu afectează cetățenii de bună-credință”, a declarat ministra.

Oficiala a precizat că proiectul a fost deja discutat cu mai mulți operatori economici și a dat asigurări că va fi identificat un mecanism echilibrat, astfel încât companiile să nu fie puse în situația de a suporta cheltuieli nejustificate.

„Acest proiect a fost consultat cu mai mulți operatori economici și se va ține cont inclusiv de anumite aspecte ce țin de adaptarea sau ajustarea dispozitivelor necesare”, a mai declarat Daniella Misail-Nichitin.

În ceea ce privește cartelele deja aflate în circulație, care nu sunt înregistrate pe numele utilizatorilor, ministra de Interne a explicat că situația acestora va fi clarificată prin mecanisme instituționale după implementarea proiectului. Potrivit ei, nu va fi necesară modificarea suplimentară a cadrului legal, soluțiile urmând să fie aplicate la nivel administrativ.

Amintim, că de pe 3 februarie până pe 16 februarie, proiectul de lege privind procurarea cartelelor cu aun act de identitate a fost supus consultărilor publice. Iar, în prezent, documentul se află la etapa de analiză a propunerilor.

Inițiativa prevede o perioadă de tranziție de aproximativ doi ani pentru implementare. Totodată, MAI își propune să majoreze numărul ofițerilor specializați în combaterea criminalității cibernetice de la 56, în 2024, la 76 în acest an.

Argumentele MAI: de ce cartelele prepay ar putea fi cumpărate cu buletinul și cum vor fi protejate datele personale
Cartelele SIM preplătite din Republica Moldova ar putea fi cumpărate, în viitor, doar cu prezentarea unui act de identitate. Un proiect de lege în acest sens a fost inițiat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și se află, până pe 16 februarie, în consultări publice. Ulterior, documentul urmează să fie înregistrat


În prezent, cartelele preplătite pot fi procurate din orice punct de vânzare fără prezentarea unui buletin de identitate și costă aproximativ 50 de lei.