joi, 05 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Export mai simplu pentru producători. ANSA elimină taxele la certificatele fitosanitare
Foto: ANSA

Export mai simplu pentru producători. ANSA elimină taxele la certificatele fitosanitare

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță o nouă măsură de sprijin pentru producătorii autohtoni și exportatori. Începând de astăzi, nu se va mai percepe taxă pentru eliberarea certificatelor fitosanitare necesare exportului sau reexportului.

Decizia vine în urma intrării în vigoare, la 5 februarie 2026, a Legii nr. 227/2025 privind optimizarea proceselor de obținere a actelor permisive. Documentul prevede eliminarea costurilor pentru emiterea certificatului fitosanitar destinat exportului și reexportului de produse.

Potrivit ANSA, măsura are scopul de a reduce povara financiară asupra agenților economici și de a facilita accesul producătorilor moldoveni pe piețele externe.

Instituția precizează că va continua procesul de simplificare a serviciilor publice și va oferi suport operatorilor din sectorul agroalimentar pentru eficientizarea activităților de export.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram