Examen auto „aranjat” cu 1.500 de euro: Directorul unei școli și un intermediar, reținuți
Un permis de conducere categoria „B” ar fi urmat să fie obținut contra sumei de 1.500 de euro, fără ca rezultatul examenului să mai depindă de prestația candidatului. Directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție.
Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență. Potrivit anchetei, aceștia ar fi pretins și primit 1.500 de euro de la un candidat, susținând că pot interveni pe lângă membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a Agenției Servicii Publice.
În schimbul banilor, bănuiții ar fi promis că pot determina examinatorii să-i acorde candidatului calificativul „admis” la ambele etape necesare pentru obținerea permisului de conducere categoria „B” - atât la proba teoretică, cât și la cea practică.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile celor doi bănuiți, în automobilele acestora, dar și la sediul școlii auto conduse de unul dintre ei.
CNA precizează că, în urma descinderilor, au fost ridicate probe considerate relevante pentru cauza penală. Detalii despre bunurile sau documentele depistate nu au fost făcute publice deocamdată.
Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și a eventualei implicări a altor persoane.
CNA amintește că persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.