Ex-procurorul care l-a reținut pe Vlad Filat, o nouă tentativă de a reveni în sistem (DOC)

Ex-procurorul care l-a reținut pe Vlad Filat, o nouă tentativă de a reveni în sistem (DOC)
Sursa foto: Captură video

Magistrata Tatiana Avasiloaie, de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de ex-procurorul Vitalie Galeru, care a cerut anularea ordinului procurorului general din 7 iulie 2020, prin care a fost demis, scrie Anticorupție.md.

Galeru a reprezentat acuzarea în mai multe dosare de rezonanță, printre care cauza penală a fostului premier Vlad Filat, dosarul coruperii deputaților, dar și cel deschis pe numele fostului procuror general interimar, Andrei Pântea

Acuzatorul, care a fost eliberat din sistem de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), în iulie 2020, consideră drept un act abuziv și ilegal demiterea sa și a solicitat restabilirea în funcție, achitarea salariului mediu lunar pentru întreaga perioadă de absență forțată de la serviciu, dar și achitarea unei compensații în mărime de un salariu mediu lunar, cu titlu de prejudiciu moral.