Eugeniu Osmochescu: Votul Parlamentului European este un semnal de încredere pentru Republica Moldova
Premierul interimar Eugeniu Osmochescu salută votul Parlamentului European privind deschiderea tuturor clusterelor de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Șeful interimar al Guvernului a declarat că decizia reprezintă un semnal important de susținere pentru parcursul european al țării noastre.
„Decizia reprezintă un semnal politic important pentru Republica Moldova și oferă perspective concrete pentru aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană. Adoptarea cu o largă majoritate a raportului anual privind Republica Moldova și apelul pentru deschiderea, fără întârziere, a tuturor clusterelor de negociere reprezintă un semnal de încredere în țara noastră și în eforturile pe care le depunem pentru a construi un stat european”, a transmis Eugeniu Osmochescu.
Potrivit premierului interimar, continuarea negocierilor cu Uniunea Europeană va ajuta Republica Moldova să-și consolideze instituțiile, să atragă mai multe investiții și să dezvolte infrastructura și economia.
Și președintele Legislativului de la Chișinău, Igor Grosu, a mulțumit Parlamentului European pentru votul de astăzi și pentru încrederea acordată Republicii Moldova.
„A fost adoptat, cu o majoritate covârșitoare de 505 voturi, Raportul privind Republica Moldova. Fiecare vot de încredere ne motivează să continuăm reformele și să construim o țară europeană, puternică și prosperă. Moldova merge înainte. Pas cu pas, tot mai aproape de Uniunea Europeană”, a scris Igor Grosu pe Facebook.
Amintim că Parlamentul European a adoptat raportul anual privind parcursul european al Republicii Moldova. Documentul, votat cu 505 voturi pentru, 115 împotrivă și 45 de abțineri, cere statelor membre ale UE să deschidă cât mai curând toate clusterele de negociere.
Eurodeputații au apreciat progresele făcute de Republica Moldova în procesul de integrare europeană, dar au subliniat necesitatea continuării reformelor, în special în domeniul justiției și combaterii corupției.

Tot pe 8 iulie, viceprim-ministra în exercițiu pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat că Republica Moldova este invitată să prezinte poziția de negociere pentru Clusterul 6 „Relații externe”.


