Elevii și profesorii moldoveni vor obține acces la biblioteca digitală EduLib din România

Ministerul Educației și Cercetării de la București extinde accesul la biblioteca școlară virtuală EduLib, incluzând școlile românești din comunitățile de peste hotare. Hotărârea vizează și școlile din R. Moldova, decizia fiind luată în contextul discuțiilor la nivel de președinți și guverne.
„Evident că, absolut natural, primele consultări și discuțiii le-am avut cu ministrul Educației și Cercetării din R. Moldova, domnul Dan Perciun. Împreună am hotărât să organizăm în curând un eveniment de lansare a acestui demers, la o dată pe care o vom stabili de comun acord. Până atunci, vom pune în legătură persoanele responsabile cu definitivarea aspectelor formale și persoanele care trebuie să asigure operațional și tehnic această decizie”, a transmis săptămâna trecută ministrul român al Educației, Daniel David.
EduLib este o bibliotecă digitală online, destinată elevilor și profesorilor din ciclul gimnazial, care cuprinde peste 3.700 de lecții și resurse educaționale deschise pentru 11 discipline din clasele V-VIII: Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică și TIC, Istorie, Limba Engleză, Limbă Franceză, Limba și literatura română, matematică și robotică / STEM.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Edupedu.ro notează că lecțiile sunt realizate de profesori care s-au înscris în urma unor apeluri ale Ministerul Educației din România, iar resursele au fost aprobate de specialiști din cadrul instituției și apoi încărcate în biblioteca virtuală. În prezent, doar elevii de gimnaziu au acces în contul personal pe platformă și toți ar fi trebuit să primească deja date de accesare a contului personal în EDULIB, de la diriginte.
Potrivit aceleiași surse, proiectul, prevăzut de Legea educației încă din 2011 și pentru care autoritățile române au plătit peste 46 de milioane de euro din fonduri europene și naționale, a stat nefolosit din iunie 2023 până la 28 februarie 2025, când școlile au primit instrucțiunile pentru autentificarea în platformă.
În prezent, elevii din R. Moldova dispun de platforma digitală „Educație Online”, care a fost lansată la data de 20 aprilie 2020. Aceasta conține cel puțin 7.674 de lecții video la disciplinele de bază, pentru clasele I-XII, atât în limba română, cât și în limba rusă. Elevii pot viziona lecțiile de acasă, împreună cu familia, accesând link-ul www.educatieonline.md, fără a fi necesar să se logheze sau să-și creeze un cont.