Elevii din R. Moldova propun soluții pentru școli. 65 de proiecte vor fi finanțate de Ministerul Educației

În premieră, 65 de proiecte elaborate de elevi vor beneficia de finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul Programului de asistență pentru consolidarea Consiliilor Elevilor – ediția 2025. Inițiativele, selectate în urma unui proces de formare intensiv, vor dispune de un buget total de 1 milion de lei.
Potrivit Ministerului Educației, programul pentru consolidarea Consiliilor Elevilor are scopul să încurajeze implicarea tinerilor în viața școlii și să transforme ideile acestora în proiecte concrete, cu impact direct asupra comunității educaționale.
Pe parcursul lunilor martie-aprilie, 200 de elevi din întreaga țară au participat la ateliere de formare axate pe luarea deciziilor, advocacy și dezvoltarea de proiecte. Sub îndrumarea mentorilor, participanții au identificat probleme reale din școli și au lucrat la soluții aplicabile. În baza acestora, au fost elaborate proiecte, iar cele mai bune idei au fost premiate ministrul Dan Perciun.
Printre proiectele selectate se numără amenajarea unor spații pentru activități extrașcolare, cluburi de educație media și digitală, platforme online pentru implicarea elevilor în viața școlii, dar și ateliere tematice și vizite educaționale.
Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe www.tineret.gov.md.