Elevii care vor fi transferați din școlile cu mai puțin de 50 de elevi vor primi alocații lunare de 1.000 de lei

Elevii care vor fi transferați din școlile cu mai puțin de 50 de elevi vor primi alocații lunare de 1.000 de lei
Sursa foto: Europa Liberă

Fiecare elev care va fi transferat dintr-o școală cu mai puțin de 50 de copii într-o instituție publică de învățământ primar sau secundar mai mare va beneficia de o alocație lunară, în valoare de 1.000 de lei, timp de doi ani. Alocațiile nu se acordă pe perioada lunilor iunie-august. Un regulament în acest sens a fost aprobat de Executiv în ședința din 17 iulie.

Proiectul va garanta accesul elevilor din școlile mici la studii de calitate, motivând părinții acestora să-i transfere în instituții cu un număr mai mare de copii, în care vor avea parte de mai multe beneficii.

„Este vorba despre opțiuni educaționale și activități extrașcolare mai variate, precum și acces la cabinete cu echipament modern și laboratoare bine dotate. Toate acestea vor contribui la performanțe academice mai înalte și o mai bună pregătire pentru viitor a copiilor”, anunță reprezentanții Guvernului.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM


Alocația va fi oferită la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali, în baza unei cereri depuse la instituția la care a fost transferat elevul. Banii se vor acorda începând cu luna septembrie 2024. Costul total pentru implementarea măsurii, în perioada septembrie-noiembrie curent, este estimat la 3 milioane de lei.

În prezent, în R. Moldova sunt 102 instituții de învățământ primar și secundar general, cu un număr de elevi de până la 50.

UPDATE/ Alocații de 1.000 de lei pentru părinții care își vor transfera copiii în școli mai mari
ACTUALIZARE (26 aprilie 14:11) Părinții sau reprezentanții legali ai copiilor care se vor înscrie într-o altă instituție publică de învățământ primar sau secundar general decât cele cu un număr mai mic de 50 de elevi vor primi indemnizații acordate de stat. Parlamentul a votat proiectul de lege pent…