După 36 de ani în aceeași funcție, cel mai longeviv primar a pierdut alegerile locale

După 36 de ani în aceeași funcție, cel mai longeviv primar a pierdut alegerile locale
Sursa foto: calm.md

Valentin Guțan, unul dintre cei mai longevivi primari din R. Moldova, aflat la șefia Primăriei Cricova de 36 de ani, adică nouă mandate, a pierdut turul doi al alegerilor locale din acest an.

Conform rezultatelor de pe pagina Comisiei Electorale Centrale (CEC), Valentin Guțan a pierdut al 10-lea mandat de primar, fotoliul fiind câștigat de candidatul din partea Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Slobozianu Victor.

Valentin Guțan a acumulat 38,27%, ceea ce reprezintă 1.087 de voturi, iar contracandidatul său - Slobozianu Victor a fost ales de 1.753 de cetățeni, adică 61,73%.

Astfel, după 36 de ani aflat în aceeași funcție, el a pierdut al 10-lea mandat de primar de Cricova.

Valentin Guțan este primul primar decorat cu cea mai înaltă distincție de stat – „Ordinul Republicii, în semn de înaltă apreciere a muncii îndelungate și prodigioase în organele administrației publice, pentru contribuţie la promovarea transformărilor social-economice şi activitate organizatorică intense. Totodată, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) i-a acordat titlul de „Primar Emerit”.

Captură: cec.md

Valentin Guțan a fost ales prima oară în funcția de primar al orașului Cricova la vârsta de 27 de ani.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM