Drona aterizată pe o casă din raionul Florești este de tip Gerbera, de fabricație rusească: Nu avea încărcătură explozivă
Drona aterizată pe o casă din raionul Florești este de tip Gerbera, de fabricație rusească. Concluzia aparține specialiștilor din cadrul Secției tehnico-explozivă a Poliției, aflați la fața locului în localitatea Cuhureștii de Jos. Verificările au mai stabilit că drona era fără încărcătură explozivă, anunță Poliția.
Aparatele de tip Gerbera pot fi utilizate pentru inducerea în eroare, pentru misiuni de supraveghere și colectare de informații, dar și pentru transport de explozivi.
Caracteristici estimative: Greutate: până la 18 kg, Distanța de zbor: până la 600 km, Viteza de zbor: aproximativ 160 km/h, Înălțimea de zbor: până la 3 km.
Experții explică că aceste drone sunt proiectate să aterizeze singure atunci când rămân fără alimentare, evitând prăbușirea și protejând persoanele aflate la sol, iar tehnologia de bruiaj este concepută să contribuie la prevenirea accidentelor.
Zona rămâne securizată, iar cetățenii sunt în siguranță.
Șase drone au survolat spațiul aerian al R. Moldova
Menționăm că, în urma atacului masiv asupra Ucrainei, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat în total șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian național al R. Moldova.
Primul dispozitiv aerian a fost detectat pe direcția localităților Vinogradovca – Vulcănești.
Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale, traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești.
Una dintre cele cinci drone a căzut pe acoperișul unei case în Satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.
Chișinăul a condamnat încălcarea spațiului aerian al R. Moldova și a anunțat că l-a convocat pentru ziua de mâine, 26 noiembrie, pe ambasadorul rus Oleg Ozerov la Ministerul de Externe.
Tot în această dimineață, două drone au survolat și spațiul aerian al României. Armata română a ridicat în aer aeronavele de luptă pentru monitorizarea spațiului aerian, iar locuitorii din județele Tulcea și Galați au primit mesaje Ro-Alert.