Droguri în valoare de peste 7,4 milioane de lei - scoase din circuit. Cetățenii, rugați să semnaleze activitățile suspecte
În perioada 15–21 decembrie, Poliția R. Moldova a scos din circuit substanțe narcotice în valoare totală de 7.484.838 de lei, ca urmare a investigațiilor și perchezițiilor efectuate. În acest interval au fost inițiate 147 de cauze contravenționale și 44 de cauze penale.
„În cadrul acestor acțiuni au fost ridicate preponderent droguri de tip PVP („sare”), hașiș, mefedronă, marijuana (produs final) și cocaină”, precizează oamenii legii.
Poliția îndeamnă părinții, cadrele didactice și toți ceilalți cetățeni să contribuie activ la protejarea copiilor și tinerilor, semnalând orice comportament sau activitate suspectă.
Instituția dă asigurări că angajații să urmăresc identificarea timpurie a tentativelor de atragere a persoanelor, în special a tinerilor, în consumul, distribuirea, transportarea sau promovarea substanțelor narcotice, inclusiv prin intermediul rețelelor sociale și a platformelor digitale.