Drapelul imperial al Rusiei, declarat extremist în R. Moldova
Drapelul imperial al Federației Ruse, promovat de Kremlin şi de Vladimir Putin în calitate de simbol al „Noii Rusii”, a fost declarat drept simbol extremist în R. Moldova. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a emis o hotărâre în acest sens miercuri, 3 aprilie.
Cererea a fost depusă de către procurorul general interimar, Ministerul Justiției și Serviciul de Informații și Securitate (SIS).
„Se constată caracterul extremist al drapelului cu trei linii orizontale de culoare alb-galben-negru”, se menționează în hotărârea care poate fi atacată în apel în termen de 30 zile de la pronunţare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Tricolorul imperial rus în culorile negru, galben și alb a fost introdus oficial în anul 1858, în timpul domniei țarului Alexandru al II-lea, și a fost utilizat până în 1896.
Potrivit portalului Anticorupție, în anul 2014, armata de ocupație rusă a arborat drapelul la Donețk și Lugansk, iar unele unități militare îl au și acum în dotare. Astfel de steaguri sunt utilizate și la Comrat, în cadrul manifestațiilor pro-ruse.
Amintim că, în primăvara anului 2022, la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, R. Moldova a interzis confecționarea și arborarea simbolurilor rusești „V”, „Z” și panglica „Sfântul Gheorghe”, utilizate de participanții la acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității.