Două spitale din R. Moldova au recepționat echipamente moderne, în valoare de circa 455 de mii de euro
Două spitale din țară au primit luni un lot de echipamente medicale performante, de producție japoneză. Instituțiile care au recepționat donațiile sunt Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutul de Medicină Urgentă (IMU).
Potrivit Ministerului Sănătății, la Spitalul Clinic Republican au fost livrate opt mese de operație moderne și 13 brancarde mobile, în sumă totală de 60 de milioane de yeni japonezi, echivalentul a circa 370 de mii de euro.
La rândul său, Institutul de Medicină Urgentă a recepționat un lot care include cinci defibrilatoare și 16 brancarde mobile, cu o valoare totală de 30 de milioane de yeni japonezi, echivalentul a circa 185 de mii de euro.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Echipamentele au fost procurate cu suportul financiar al Guvernului Japoniei, prin intermediul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA) și vor contribui la sporirea calității serviciilor medicale oferite pacienților deserviți de cele două instituții medicale, inclusiv refugiaților din Ucraina.
În noiembrie 2022, Ministerul Sănătății și JICA au semnat un Acord de Grant în valoare totală de circa șapte milioane de euro, pentru implementarea Programului de consolidare a sistemului medical.
Dispozitivele medicale, procurate din acest grant, urmau să ajungă la cinci instituții care acordă asistență medicală unui număr mare de pacienți: Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul Mamei și Copilului, Institutul Oncologic, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.