Dosarul de corupție de 400.000 de dolari: procuror și polițiști, reținuți de CNA
Noi detalii ies la iveală în dosarul de corupție de proporții în care este vizată o presupusă mită de 400.000 de dolari. Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție anunță reținerea mai multor persoane, inclusiv un procuror și angajați ai Poliției, suspectați de implicare într-o schemă de corupere pasivă.
Potrivit anchetatorilor, la data de 31 martie, în colaborare cu Inspectoratul Național de Investigații, au fost reținute persoane bănuite că ar fi pretins suma de 400.000 de dolari pentru a influența soluționarea unui dosar penal. Acțiunile vin în continuarea investigațiilor inițiate pe 29 martie, când o altă persoană a fost reținută și ulterior plasată în arest preventiv pentru 30 de zile.
În cadrul operațiunii, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat alte nouă percheziții, dosarul fiind extins prin conexarea a încă două cauze penale. Conform materialelor acumulate, suspecții ar fi acționat în complicitate cu persoana reținută anterior, solicitând suma de 400.000 de dolari în schimbul influențării unei decizii favorabile într-un dosar de spălare de bani.
Anchetatorii precizează că, sub controlul organului de urmărire penală, a fost transmisă o tranșă din suma pretinsă, fapt care a permis documentarea acțiunilor ilegale.
În urma audierilor și a altor acțiuni procesuale, doi dintre polițiștii reținuți inițial au fost eliberați. În prezent, în izolatorul CNA se află patru persoane: un procuror, doi polițiști reținuți pentru 72 de ore și persoana arestată anterior pentru 30 de zile.
Reprezentanții instituțiilor implicate subliniază că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei decizii definitive a instanței de judecată.
Amintim că marți, 31 martie 2026, Daniel Plugaru, fiul fostului procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Victor Plugaru, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind vizat într-un dosar de trafic de influență de proporții.
Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la solicitarea procurorilor, care au invocat riscuri procesuale, inclusiv posibila eschivare de la urmărirea penală și influențarea martorilor.
Potrivit anchetei, acesta ar fi pretins aproximativ 400.000 de dolari, susținând că ar avea influență în sistemul de justiție și că poate facilita o decizie favorabilă într-un dosar de spălare a banilor prin criptomonede.
Reținerea sa a avut loc pe 30 martie, în cadrul unei operațiuni a Centrul Național Anticorupție și a procurorilor anticorupție, fiind documentat inclusiv un flagrant în care o parte din suma pretinsă a fost transmisă sub controlul autorităților.
Anchetatorii mai susțin că, înainte de reținere, acesta s-ar fi ascuns în regiunea transnistreană, iar ulterior ar fi fost interceptat în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova.



