duminică, 14 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Donald Trump împlinește 80 de ani și marchează evenimentul, inclusiv, prin organizarea unor lupte în cușcă la Casa Albă
Foto: CBS

Donald Trump împlinește 80 de ani și marchează evenimentul, inclusiv, prin organizarea unor lupte în cușcă la Casa Albă

Donald Trump, actualul președinte al Statelor Unite, sărbătorește pe 14 iunie ziua de naștere și împlinește 80 de ani. Născut în 1946 la New York, în aceeași generație cu George W. Bush și Bill Clinton, Trump este cel mai vârstnic președinte american învestit în funcție, scrie The Guardian.

În jurul vârstei sale avansate au apărut tot mai multe discuții publice privind nivelul de energie, comportamentul și capacitatea sa de concentrare.

Critici și analiști politici susțin că liderul de la Casa Albă ar da uneori semne de oboseală în aparițiile publice, invocând momente în care acesta ar fi părut că ațipește la evenimente oficiale sau ar avea reacții impulsive în interviuri și declarații.

În același timp, Casa Albă respinge aceste acuzații, afirmând că președintele rămâne „în deplin control” și continuă să își îndeplinească atribuțiile la cel mai înalt nivel.

Sub pretextul debutului manifestărilor dedicate celebrării a 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență a Statelor Unite, Donald Trump va găzdui duminică la Casa Albă o competiție de arte marțiale mixte (MMA), potrivit agenției AFP.

Evenimentul, estimat la aproximativ 60 de milioane de dolari, a stârnit critici în spațiul public, pe fondul dificultăților economice și al creșterii costului vieții în SUA, generate inclusiv de conflictul cu Iranul.

Donald Trump susține însă că amenajarea unei arene temporare de tip „The Claw”, cu o înălțime de aproximativ 28 de metri, amplasată în fața Casei Albe, precum și organizarea întregului eveniment, sunt finanțate de Ultimate Fighting Championship (UFC), organizația dominantă în lumea MMA.

Președintele american și-a exprimat în repetate rânduri aprecierea pentru acest sport, pe care îl descrie ca fiind unul spectaculos și extrem de intens, combinând tehnici din discipline precum judo și boxul thailandez. Printre participanți se va afla și luptătorul francez Ciryl Gane, unul dintre cei 14 sportivi anunțați.

Trump a declarat pentru The New York Post că publicul va asista la confruntări spectaculoase, afirmând că „sunt cei mai înverșunați luptători pe care i-ați văzut vreodată” și că experiența va fi una impresionantă chiar și pentru cei nefamiliarizați cu acest sport.

Această structură din metal, mărginită de proiectoare și de ecrane gigantice, va găzdui aproape 4.000 de persoane, dintre care circa jumătate militari americani, potrivit lui Dana White, directorul UFC. Peste 100.000 de persoane sunt așteptat într-un fan-zone instalat în apropiere.

De menționat că Trump și-a sărbătorit ziua de naștere diferit față de predecesorul său. Joe Biden, care a împlinit 80 de ani în noiembrie 2022, a ținut un prânz privat cu familia sa la Casa Albă.