Doi ofițeri de investigație au ajuns pe banca acuzaților pentru luare de mită. Detalii de la procurori
Doi ofițeri de investigație din cadrul Direcției investigații „Centru” au ajuns pe banca acuzaților fiind învinuiți de corupere pasivă, anunță Procuratura Anticorupție (PA). Potrivit, instituției, Centrul Național Anticorupție (CNA) a pornit cauza penală în august anul trecut.
Potrivit probelor, cei doi ofițeri de investigație au pretins și primit 27 mii lei pentru a nu documenta un cetățean pentru comerț neautorizat. Totodată, unul dintre cei doi polițiști a pretins și primit alte 750 de euro de la alți comercianți pentru a nu-i documenta.
Învinuiții nu și-au recunoscut vina, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Un ofițer se află în arest preventiv, iar în privința celui de-al doilea polițist a fost aplicată măsura de constrângere obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau instanță.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă o pedeapsă sub formă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.