joi, 25 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Doi elani, împușcați ilegal la Briceni. Mai multe persoane au fost surprinse în timp ce îi măcelăreau
Foto simbol: Erik Karits/Pexels

Doi elani, împușcați ilegal la Briceni. Mai multe persoane au fost surprinse în timp ce îi măcelăreau

Polițiștii din Briceni investighează un caz grav de braconaj, după ce au primit informații despre vânarea ilegală a unor animale sălbatice. În urma verificărilor efectuate într-o gospodărie din orașul Briceni, oamenii legii au descoperit doi elani împușcați ilegal.

La fața locului au fost identificate mai multe persoane care participau la măcelărirea animalelor. În timpul cercetării locului, polițiștii au ridicat mai multe probe, inclusiv tuburi de cartuș, care urmează să fie supuse expertizei.

La acțiuni au participat și specialiști ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, precum și reprezentanți ai autorităților de mediu. Aceștia efectuează verificări în limitele competențelor lor.

Pe caz a fost pornit un proces penal. Fapta este investigată sub aspectul infracțiunii de vânat ilegal. Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru a stabili toate circumstanțele cazului, persoanele implicate și modul în care au fost vânate animalele.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii să anunțe imediat autoritățile atunci când observă activități de braconaj sau alte încălcări ale legislației privind protecția faunei.

Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.