DOC/ Vacanța elevilor din municipiul Bălți a fost prelungită cu două zile. Ce se întâmplă cu școlile din capitală
Vacanța elevilor din Bălți a fost prelungită cu două zile. Decizia a fost luată astăzi, 6 ianuarie, de către Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Bălți. Cu un anunț în acest sens a venit seara primarul de Bălți, Alexandr Petkov.
Vineri, 5 ianuarie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis o circulară către direcțiile raionale/municipale de învățământ și instituțiile subordonate, în legătură cu avertizarea de cod portocaliu de vreme rea pe teritoriul R. Moldova, valabilă în perioada 7-10 ianuarie.
MEC a recomandat adoptarea unor măsuri preventive pentru asigurarea siguranței și protecției elevilor și personalului din instituțiile de învățământ, precizând că va veni cu recomandări ulterioare, în cazul în care condițiile meteorologice vor deveni periculoase.
Ce se întâmplă cu școlile din Chișinău?
Deși încă nu s-a decis prelungirea vacanței elevilor din capitală, acum câteva ore, Primăria a anunțat că membrii Comisiei Situații Excepționale a municipiului Chișinău au aprobat activarea Celulei de criză la nivelul municipiului Chișinău, în vederea coordonării acțiunilor privind intervențiile de deszăpezire și gestionarea situațiilor de urgență. Așadar, ar putea urma o decizie similară.
Serviciile municipale din sfera gospodăriei drumurilor, locativ-comunală, precum și cele de asistență medicală și socială, monitorizează situația și sunt pregătite pentru a interveni la necesitate.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„La necesitate vor fi puse în funcțiune utilaje speciale din dotarea întreprinderilor municipale, precum și a celor contractate, închiriate sau puse la dispoziția APL Chișinău de agenții economici din teritoriu”, a precizat Primăria Chișinău.
Cod portocaliu de schimbare bruscă a vremii
Conform avertizării emise vineri de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), începând cu data de 7 ianuarie, pe teritoriul țării noastre vor cădea precipitații sub formă de ploaie cu transformare în lapoviță și ninsoare.
Pe 8 ianuarie va ninge puternic, izolat se va semnala vijelie și se așteaptă intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s. Temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15°C, comparativ cu vremea din ultima perioadă, iar pe drumurile publice se vor forma troiene și ghețuș.