DOC/ Igor Dodon, interzis în alte țări în următoarea perioadă. Cum motivează magistrații CSJ decizia

DOC/ Igor Dodon, interzis în alte țări în următoarea perioadă. Cum motivează magistrații CSJ decizia
Sursa foto: zdg.md

Fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, cercetat în mai multe dosare penale, are interdicția de a părăsi țara. Decizia a fost pronunțată de magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ).

Igor Dodon, învinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei „organizații criminale”, nu poate părăsi teritoriul R. Moldova.

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ)  au respins ca inadmisibil recursul declarat de către avocatul Petru Balan Petru, în numele inculpatului Dodon Igor, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 17 iulie privind prelungirea măsurii preventive obligarea de a nu părăsi țara.

Judecătorii și-au argumentat decizia prin faptul că aceasta capabilă să asigure prezența lui Igor Dodon pe teritoriului R. Moldova și realizarea eficientă a actului de justiție.

În decizia CSJ este menționat că obligarea de a nu părăsi țara este o măsură prevăzută de lege, urmărește scopul legitim al procesului penal, asigură un echilibru adecvat între interesele justiției și drepturile individuale și este necesară într-o societate democratică.

Inculpatul Dodon Igor, deja aflându-se în libertate, fără alte obligații decât nepărăsirea țării, ar putea întreprinde toate măsurile pentru a distruge, a influența unii martori, prin intimidarea publică a lor cu anumite declarații în afara procesului de judecată în fața instanței, ceea ce ar afecta grav caracterul obiectiv al procesului penal și ar facilita eschivarea de la răspundere și pedeapsă penală a numitului”, se motivează în decizia CSJ.

Decizia este irevocabilă și a fost pronunțată integral la 4 septembrie.

Igor Dodon este primul președinte de țară judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Fostul șef de stat pledează nevinovat.