DOC/ CSE a stabilit criteriile după care vor fi aleși viitorii candidați la alegeri

DOC/ CSE a stabilit criteriile după care vor fi aleși viitorii candidați la alegeri
Sursa foto: gov.md

Ședință matinală la Guvern, miercuri dimineață, 4 octombrie. Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) s-au întrunit la ora 07:30, pentru a fi stabilite criterii de individualizare cu privire la persoanele care nu au dreptul de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie și posibilitatea de contestare a acestor decizii administrative la Curtea de Apel.

Nu vor fi admise să candideze la alegerile din 5 noiembrie 2023 persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument de Curte la declararea neconstituționalității partidului, au realizat nemijlocit acțiuni care au constituit argumente reținute în hotărârea Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității partidului, au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale reținute în cuprinsul hotărârii Curții.

Instituțiile statului nu vor admite ca membrii unei grupări criminale organizate să fraudeze alegerile”, a declarat premierul Dorin Recean.

De asemenea, azi Parlamentul se întrunește în ședință plenară pentru a completa Codul electoral cu prevederi ce îl va pune în acord cu considerentele reținute de Curtea Constituțională.