Din martie, indemnizațiile pentru văduvele de război, copiii și părinții veteranilor vor fi majorate cu 250 de lei
Indemnizațiile oferite văduvelor de război, copiilor și părinților veteranilor decedați vor fi majorate cu 250 de lei. Un proiect de lege în acest sens a fost votat joi, 15 februarie, în prima lectură, de 67 de deputați.
Astfel, de indemnizații majorate vor beneficia participanții, din rândul militarilor, la cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv foștii deținuți în lagărele de concentrare fasciste și în ghetouri, soții și soțiile participanților la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace, căzuți la datorie, sau a persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului care au decedat.
Proiectul de lege vizează și copiii veteranilor de război căzuți la datorie sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului care au decedat, precum și părinții participanților la acțiunile de luptă în timp de pace sau la conflictul armat pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova, căzuți la datorie.
În total, de indemnizații majorate vor beneficia 570 de persoane. Pentru achitarea indemnizațiilor majorate, în 2024, vor fi alocate din bugetul de stat mijloace financiare suplimentare în valoare de 1,4 milioane de lei.
Potrivit proiectului, majorarea indemnizațiilor va avea loc începând cu 1 martie 2024. Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.