Din 10 ianuarie, deconectările de energie electrică în regiunea transnistreană vor dura cinci ore
Începând cu data de 10 ianuarie, în regiunea transnistreană vor avea loc întreruperi planificate ale energiei electrice o dată pe zi, pe o perioadă de cinci ore. Deconectările „în evantai” au loc în contextul consumului prea mare de electricitate, care nu este acoperit de producția locală. Locuitorii regiunii au fost îndemnați să consume rațional energia electrică.
Primele deconectări planificate ale energiei electrice au avut loc pe 3 ianuarie, timp de aproximativ o oră. A doua zi, pe 4 ianuarie, durata întreruperilor de energie electrică a crescut la trei ore. În următoarele zile a crescut la patru ore, iar de pe 7 până pe 9 ianuarie, deconectările au avut loc de două ori pe zi, a câte 4 ore (8 ore în total).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Exporturile de gaze rusești prin Ucraina au fost oprite în ziua de Anul Nou, după ce Kievul a refuzat, din cauza războiului, să prelungească contractul de tranzit cu gigantul energetic rus Gazprom. Regiunea transnistreană nu mai primește gaze rusești și, respectiv, malul drept al Nistrului nu mai primește energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan.
Din prima zi a anului nou, Centrala de la Cuciurgan a trecut la utilizarea cărbunelui pentru producerea energiei electrice, iar mii de consumatori din stânga Nistrului au rămas fără gaze naturale, energie termică și apă caldă.
Potrivit Tiraspolului, regiunea transnistreană ar dispune de rezerve de cărbune pentru acoperirea necesităților proprii de energie electrică și căldură timp de 50 de zile. Pe 3 ianuarie, mai multe localități din stânga Nistrului au fost afectate de întreruperi programate de energie electrică.
Deconectările au continuat pe 4, 5, 6, 7, 8 și 9 ianuarie, durata acestora crescând de la la o oră la patru ore. Între timp, R. Moldova și Rusia se învinovățesc reciproc de criza energetică din stânga Nistrului.