Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi

Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Sursa foto: Pexels

Începând cu ziua de mâine, 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi. Acest lucru este prevăzută în Regulamentul Circulației Rutiere (RCR).

Șoferii sunt obligați să circule cu farurile aprinse și pe timp doar în perioada 1 noiembrie - 31 martie. Măsura se aplică anual în perioada rece, caracterizată de vreme instabilă, însoțită de ploi, timp posomorât și ceață, care reduc vizibilitatea în trafic.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Totuși, RCR prevede că, chiar dacă perioada în care era obligatorie circulația cu faza scurtă a farurilor pe timp de zi a expirat, șoferii trebuie să în funcțiune lumina de întâlnire a farurilor în caz de ceață densă, ploaie torențială, ninsoare abundentă sau în alte condiții similare.

Pentru prima dată, măsura privind conectarea farurilor și pe timp de zi a fost aplicată în anul 2009.