Deputații Lozovan și Nesterovschi au rămas fără imunitate parlamentară
Parlamentul a susținut ridicarea imunității deputaților Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, care sunt vizați în dosare privind finanțarea ilegală a partidelor politice. Decizia a fost votată joi, 21 septembrie, în cadrul ședinței plenare a Legislativului, de 58 de deputați în cazul ambilor deputați.
Cei doi deputați neafiliați, care anterior făceau parte din fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar în prezent sunt membri ai Partidului „Renaștere”, au rămas fără imunitate după ce procurorul general interimar, Ion Munteanu, a depus cinci cereri în adresa Parlamentului R. Moldova în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecata penală.
- Percheziții la Chișinău, Bălți, Sîngerei și Edineț, în dosare privind finanțarea ilegală a partidelor politice. Detalii
Potrivit Serviciului de Informații și Securitate (SIS), în cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost efectuate 20 de percheziții în mai multe locații din Chișinău, Bălți, Sîngerei și Edineț. În cadrul acestor percheziții au fost ridicate sume de bani în valoare totală de aproximativ 692.000 de lei, preponderent în euro și lei moldovenești.
Potrivit procurorului general, deputaților Lozovan și Nesterovschi le sunt imputate infracțiuni de acceptare a finanțării a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat și spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.
- Cine sunt deputații care ar putea rămâne fără imunitate parlamentară
Partidul „Renaștere” a venit cu o reacție la ridicarea imunitățiilor celor doi membri, menționând că „astăzi, în Moldova se desfășoară o campanie represivă împotriva adevăratei forțe de opoziție - Partidul Renașterii”
„Nu ne vom lăsa intimidați și nu ne vom da bătuți! Facem apel la comunitatea pentru drepturile omului și la cetățenii interesați să se alăture Partidului „Renaștere” pentru a lucra pentru binele Moldovei și a scăpa țara de regimul Sandu”, au anunțat membrii partidului Renaștere, în cadrul unui briefieng de presă de joi, 21 septembrie.
Amintim că pe 21 septembrie a fost reținut și Mihail Bagas, candidatul Ligii Orașelor și Comunelor (LOC) la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chișinău.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, „Mihail Bagas este suspectat de pregătirea și complicitate la finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și complicitatea și instigare la spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.