Deputată PAS, despre premiul de 30 de mii de euro oferit Maiei Sandu: Legea nu permite acest lucru
Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament, deputata PAS, Olesea Stamate, susține că legea nu permite unui demnitar de stat să obțină premiu sub formă de bani, referindu-se la cei 30.000 de euro, pe care șefa statului, Maia Sandu, i-a primit din partea municipiului Timișoara.
Stamate susține că „regimul banilor este diferit de cel al cadourilor obișnuite”. Totuși, cei 30 de mii de euro urmează a fi declarați și aparatul președintelui trebuie să identifice o soluție în acest sens.
„Din punct de vedere al legislației, acest lucru nu este permis. (...) Acesta nu poate fi catalogat drept un cadou. Un cadou urmează a fi declarat. Banii ar fi cumva excluși din această ecuație. Înțeleg intenția autorităților care au oferit premiul. Nu cred că s-au gândit la subtilitățile juridice și probabil trebuie să fie identificată o soluție în acest sens. Cred că aparatul președintelui se gândește la această soluție. Din ce am verificat eu în lege, acest lucru nu este permis. Oricum ei trebuie declarați, dar regimul banilor este diferit de cel al cadourilor obișnuite, care trebuie declarate și dacă valoarea depășește o anumită sumă atunci urmează fie răscumpărat și păstrat, fie trecut în unitatea de păstrare a cadourilor. Cu banii e o situație diferită”, a declarat președinta Comisiei juridice din Parlament, Olesea Stamate, în cadrul emisiunii Rezoomat de la Rlive TV.
Președintele Asociației UNIREA - ODIP, Vlad Bilețchi, de asemenea a declarat, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul N4, că „din punct de vedere legal, este greșit ca aceste cadouri să se facă”.
Președinția nu a oferit deocamdată detalii despre ce urmează să se întâmple cu premiul de 30 de mii de euro, acordat Maiei Sandu de municipiul Timișoara, pentru „curajul și determinarea în promovarea valorilor europene în interiorul și în afara UE”.