Deputata Irina Lozovan, reținută după ce a rămas fără imunitate parlamentară
Oamenii legii au reținut-o pe deputata Irina Lozovan, care, în urma votului de joi din Parlament, a rămas fără imunitate parlamentară. Parlamentara a fost reținută în seara zilei de joi, 21 septembrie.
De asemena, potrivit unor informații distribuite pe mai multe canale de Telegram, a fost reținut și deputatul Alexandr Nesterovschi, care la fel a rămas fără imunitate parlamentară. Informația cu privire la reținerea lui Nesterovschi nu a fost confirmată oficial.
Deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, membri ai Partidului „Renaștere”, au rămas fără imunitate parlamentară în vederea reținerii, arestării și trimiterii în judecată. Parlamentul a aprobat, în ședința din 21 septembrie, demersurile depuse în acest sens de către procurorului general interimar, Ion Munteanu.
Deputații Lozovan și Nesterovschi au rămas fără imunitate parlamentară
Deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au plecat în martie 2023 din Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), iar în mai 2023 au anunțat că aderă la Partidul „Renaștere-Возрождение”, condus pe atunci de Serghei Mișin, fostul consilier prezindențial.