Decizie la Bruxelles: România și Polonia au pierdut procesul cu Pfizer și trebuie să achite aproape două miliarde de euro
Un tribunal din Bruxelles a decis pe 1 aprilie, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sume restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la compania farmaceutică Pfizer și partenerul său BioNTech. Potrivit instanței, Polonia ar urma să plătească aproximativ 1,3 miliarde de euro, iar România circa 600 de milioane de euro, transmite Agerpres, citând Agence France-Presse.
Compania farmaceutică americană a dat în judecată cele două state în toamna anului 2023 pentru a obliga executarea contractelor de achiziție a vaccinurilor, după ce, odată cu încheierea pandemiei, Polonia și România au refuzat să îndeplinească integral obligațiile asumate.
În cadrul litigiului civil, Tribunalul de primă instanță din Bruxelles a considerat că cele două țări nu au reușit să demonstreze că „Pfizer ar abuza de dreptul său prin urmărirea executării obligațiilor contractuale”.
Contractele pentru vaccinurile anti-COVID au fost negociate și încheiate de Comisia Europeană în numele statelor membre ale Uniunea Europeană, motiv pentru care instanțele belgiene sunt competente să soluționeze litigiile legate de aceste acorduri. Unul dintre cele mai mari contracte a fost semnat cu Pfizer în mai 2021, mai scrie sursa citată.
În aprilie 2022, guvernul polonez de atunci a refuzat să recepționeze și să plătească dozele de vaccin pe care le considera inutile, în valoare de 1,3 miliarde de euro, invocând evoluția pandemiei și stocurile deja existente.
Într-un comunicat, Pfizer a salutat decizia instanței belgiene, afirmând că aceasta reflectă „importanța obligațiilor contractuale care au permis Europei să răspundă cu succes acestei pandemii”. Compania a adăugat că se așteaptă ca statele membre să se conformeze hotărârii instanței.