luni, 05 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
De Ziua Profesorului, Maia Sandu felicită pedagogii, iar sindicatele cer salarii echitabile și condiții mai bune
Sursa foto: Getty Images

De Ziua Profesorului, Maia Sandu felicită pedagogii, iar sindicatele cer salarii echitabile și condiții mai bune

De Ziua Mondială a Pedagogilor, președinta Maia Sandu le-a mulțumit profesorilor pentru munca, răbdarea și dăruirea cu care educă noile generații și a vorbit despre rolul tot mai important al școlii într-o lume marcată de inteligența artificială și dezinformare. În același timp, Federația Sindicală a Educației și Științei reiterează problemele din sistem și solicită ca aprecierea pentru profesori să fie transpusă în salarii echitabile, condiții decente de muncă și investiții reale în educație.

În mesajul transmis pe 5 octombrie, Maia Sandu a subliniat că meseria de profesor presupune multă muncă inclusiv dincolo de orele petrecute în sala de clasă.

„Vă mulțumim pentru munca pe care o faceți zi de zi pentru fiecare copil. Știu din propria experiență câtă muncă din clasă ajunge acasă și câtă răbdare, energie și dăruire cere meseria de profesor”, a declarat șefa statului.

Președinta și-a concentrat mesajul și asupra provocărilor cu care se vor confrunta actualii elevi. Potrivit acesteia, inteligența artificială va putea prelua tot mai multe dintre sarcinile efectuate astăzi de oameni, iar școala trebuie să se adapteze acestor schimbări.

În opinia Maiei Sandu, pe lângă cunoștințe, elevii trebuie să dobândească abilitatea de a gândi critic, de a pune întrebări, de a găsi soluții și de a se adapta. Un rol aparte îl are capacitatea copiilor de a recunoaște dezinformarea.

„Să-i învețe să deosebească adevărul de manipulare și să folosească inteligența artificială ca instrument, nu pentru a-și înlocui propriul efort intelectual”, a menționat președinta.

Maia Sandu a recunoscut totodată că această responsabilitate nu poate fi pusă exclusiv pe umerii cadrelor didactice. Ea susține că statul trebuie să asigure condiții mai bune în școli, să reducă birocrația, să investească în dezvoltarea profesională și să ofere salarii care să reflecte importanța profesiei.

În timp ce șefa statului a venit cu felicitări și angajamente privind îmbunătățirea condițiilor, sindicatele din educație reiterează că mai multe probleme rămân nerezolvate.

Federația Sindicală a Educației și Științei atrage atenția asupra deficitului de cadre, volumului ridicat de muncă, responsabilităților în creștere și presiunilor profesionale cu care se confruntă angajații din sistem.

Sindicatele solicită salarizare echitabilă și condiții decente de muncă, respectarea autonomiei profesionale, investiții reale în educația publică, o sarcină de muncă rezonabilă, siguranță la locul de muncă și participarea angajaților la deciziile care îi vizează.

„Nu există educație de calitate fără pedagogi respectați, bine pregătiți, sprijiniți și remunerați corespunzător”, subliniază Federația.

Președintele FSEȘ, Ghenadie Donos, susține că aprecierea cadrelor didactice nu trebuie să rămână doar la nivelul mesajelor festive, iar grija pentru educație trebuie să înceapă cu respectul pentru oamenii care lucrează în sistem.

Ziua Mondială a Pedagogilor este marcată anual pe 5 octombrie. În 2026 se împlinesc 60 de ani de la adoptarea Recomandării OIM/UNESCO privind statutul cadrelor didactice, document care stabilește principii privind drepturile, responsabilitățile, statutul profesional și condițiile de muncă ale profesorilor.