De Paștele Blajinilor, 45 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în cimitire. 22 au ajuns la spital

De Paștele Blajinilor (27-28 aprilie), aproximativ 5.000 de persoane au solicitat intervenția ambulanței. Peste 40 dintre acestea au primit primul ajutor chiar pe teritoriul cimitirelor.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), echipele de asistență medicală au acordat ajutor pentru 23 de femei și 21 de bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 87 de ani, precum și unui minor de 11 ani.
Duminică, 27 aprilie, au fost înregistrate 19 intervenții ale ambulanței în cimitire, dintre care zece în municipiul Chișinău: șase la Cimitirul „Sfântul Lazăr”, trei la Cimitirul Central (Armenesc) și una în orașul Durlești.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Luni, 28 aprilie, au fost înregistrate 25 de solicitări: 14 în zona centrală a R. Moldova, patru la nord, patru la sud și trei în municipiul Chișinău.
Cele mai frecvente motive de solicitare a ambulanței au fost hipertensiunea arterială, pierderea cunoștinței și traumatismele.
După acordarea primului ajutor, 22 de pacienți au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești pentru tratament în condiții de staționar.