De la „lucrăm mai departe” la „nu avem de gând să vizităm”. Reacțiile unor deputați interziși în Rusia
Federația Rusă a interzis intrarea pe teritoriul său pentru 20 de cetățeni moldoveni. Este vorba de 18 deputați, vicedirectorul Poliției de frontieră - Oleg Bucătaru și directorul Asociației Presei Independente - Petru Macovei. NewsMaker a solicitat opinia mai multor parlamentari care au primit interdicţie, alții au venit cu reacții publice.
Grădinaru: „Această sancțiune nu e în măsură să-mi schimbe viziunile”
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Vasile Grădinaru a declarat că din punct de vedere juridic nu există niciun temei pentru ai interzice intrarea în Rusia, astfel încât decizia autorităților de la Moscova denotă doar faptul că acestea nu respectă independența și suveranitatea R. Moldova.
„Sunt un cetățean care nu încalcă nici legislația Republicii Moldova, nici a altor state. Respectiv Federația Rusă nu are nici un temei juridic pentru a mă include în vreo listă de interdicții. Includerea mea în această listă denotă faptul că conducerea de la Kremlin refuză să respecte pluralitatea de opinii, independența și suveranitatea Republicii Moldova, și că încearcă prin toate mijloacele să oprească procesul firesc de aderare a Republicii Moldova la UE. Sunt pro-european convins și această sancțiune nu este în măsură să-mi schimbe opinia sau viziunile”, a declarat parlamentarul pentru NewsMaker.
„Lucrăm mai departe”
La rândul său, deputatul PAS, Andrian Cheptonar, care a cerut anterior Ministerului de Externe să reducă numărul componenței misiunii ruse la Chișinău, nu a părut afectat de decizia Moscovei.
„Federația teroristă rusă tocmai m-a introdus pe lista de persoane indizerabile. Lucrăm mai departe”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.
Radu Marian: „Am primit vestea cu satisfacție personală”
În același timp, Radu Marian, deputat din partea formațiunii de guvernare, a menționat că a primit cu satisfacție personală vestea includerii sale în lista persoanele indizerabile pe teritoriul rus. Oficialul a precizat că nu intenționează să viziteze Federația Rusă atâta timp cât este condusă de Vladimir Putin.
„Am primit cu mare satisfacție personală această noutate – înseamnă că suntem de partea binelui. Este o dovadă cât se poate de clară a poziției noastre categorice împotriva invaziei brutale a lui Putin în Ucraina și a crimelor de război care le comite armata rusă în țara vecină. Această noutate este și mărturie a rezultatelor guvernării PAS în a stopa încercările Kremlinului de a aduce haos și violență în țara noastră prin intermediul grupărilor criminale. Nu am de gând să merg în Rusia atât timp cât aceasta e condusă de regimul Putin, sau de alt regim care susține războiul și care nu respectă independența, suveranitatea vecinilor săi”, a menționat acesta.
„Nimic mai mult nu ne pot riposta”
Totodată, deputatul PAS Vitalie Jacot a declarat că atâta timp cât Rusia va trata Moldova ca pe o zonă de influență, autoritățile naționale vor lua deciziile care se impun pentru a proteja interesele statului și moldovenilor.
„R. Moldova a ales parcursul european. Și dacă cineva nu poate digera faptul, că relațiile de vasalitate au fost substituite cu relații de parteneriat, bazat pe stimă reciprocă și egalitate între parteneri – să-și asume. Republica Moldova face tot posibilul de a fi un partener de încredere, care își respectă angajamentele. Dar atâta timp cât vom fi tratați doar ca o zonă de influență, atâta timp cât vom fi atacați prin diverse metode hibride, atît timp cât nu bunăstarea populației este scopul Federației Ruse – Republica Moldova va întreprinde toate măsurile necesare pentru a-și apăra interesele ca stat suveran, pentru a apăra interesele poporului său”, a menționat oficialul pentru NewsMaker.
Parlamentarul a spus că reducerea personalului ambasadei Rusiei la Chișinău a fost o măsură imperativă la ziua de astăzi, dat fiind tangențele acestuia cu serviciile speciale rusești.
„Din punctul meu de vedere e penibilă reacția Federației Ruse, care a decis interdicția de intrare în țară a mea și a unor colegi de ai mei, în calitate de măsură de răspuns. Dacă acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc eu personal pentru binele poporului meu – o percep cu plăcere. Noi, cei de la guvernare, facem sacrificii mult mai mari, care ne costă mult mai scump: timpul nepetrecut cu cei dragi alături, munca istovitoare, adesea puțin apreciată, responsabilități asumate care nu-ți dau un minut de respiro…”, a adăugat acesta.
În același timp, Vitalie Jacot a ironizat pe seama măsurii luate de Moscova și menționat că aceasta indică faptul că autoritățile ruse nu pot riposta cu nimic mai mult Republicii Moldova.
„Pentru mine măsura aplicată de către Ministerul de Externe a Federației Ruse e ca o mușcătura de țântar, pe care nici nu o observ. Nu aș vrea să fiu sarcastic, spunând că tare vroiam să-mi petrec concediul în Rusia, dar această măsură, întreprinsă de Federația Rusă, pe de-a dreptul mă amuză. Undeva văd chiar și o umilință a funcționarilor ruși, care nimic mai mult nu ne pot riposta. Înseamnă că RM e pe calea cea dreaptă și o vom urma cu și mai multă râvnă”, a spus deputatul.
„Pentru mine Rusia nu mai există”
Deputatul PAS Gheorghe Cojoc a declarat că pentru el Rusia nu mai există, din cauza suprimării valorilor și agresiunii militare împotriva Ucrainei.
„Nu am ce căuta acolo. Pentru mine Rusia nu mai există. Toate valorile sunt suprimate și șterse de cruce, de rachete și de înșelăciune, de acapararea teritoriilor și de exterminarea oamenilor nevinovați…”, a declarat parlamentarul pentru NewsMaker.
PAS: „Nici nu avem de gând să vizităm un stat agresor”
NewsMaker a solicitat o reacție și din partea purtătoarei de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate Adriana Vlas. Reprezentanta formațiunii a declarat că responsabilitatea pentru deteriorarea relației dintre R. Moldova și Rusia o poartă regimul de Kremlin, prin declanșarea războiului din Ucraina și tentativelor de destabilizare a țării noastre.
„Poziția noastră a fost și rămâne una fermă. Condamnăm războiul Rusiei în Ucraina și nici nu avem de gând să vizităm un stat agresor. Unicul responsabil de degradarea relațiilor moldo-ruse este Kremlinul, care a adus războiul în regiune și continuă să încerce destabilizarea situației în R. Moldova”, a comentat Adriana Vlas.
„Suntem pe drumul cel bun”
Directorul Asociației Presei Independente Petru Macovei a dat de înțeles că decizia Moscovei este o dovadă a faptului că API, care luptă cu propaganda rusă, este pe calea cea dreaptă.
„Nu aș spune că este o listă onorabilă, dar și pe mine mă onorează, deoarece dovedește că activitățile noastre împotriva propagandei rusești, dezinformarea pe care o demontăm – sunt corecte. Subliniază faptul că suntem pe drumul cel bun”, a menționat Petru Macovei.
Federația Rusă a interzis intrarea pe teritoriul său pentru 20 de cetățeni moldoveni, după ce la începutul săptămânii 45 de diplomați și angajați ai Ambasadei ruse și familiile lor au părăsit R. Moldova, urmare a unei decizii de limitare a numărului reprezentaților diplomatici ai Rusiei.