Cum s-ar putea schimba regulile de numire și demitere a conducerii BNM: Parlamentul modifică procedura
Procedura de numire și de demitere a conducerii Băncii Naționale a Moldovei (BNM) ar putea fi schimbată. Un proiect de lege elaborat de BNM, cu sprijinul Fondului Monetar Internațional (FMI) și promovat de Ministerul Finanțelor, a fost votat astăzi, în prima lectură, de 54 de deputați ai Parlamentului R. Moldova.
Proiectul prevede reguli mai clare privind componența organelor de conducere, numirea și demiterea membrilor acestora, calificările necesare, durata mandatelor și atribuțiile lor. La numirea noilor membri va fi obligatorie consultarea Președintelui Parlamentului, guvernatorului BNM sau Comisiei pentru economie, în funcție de funcția vizată. Avizul emis va fi prezentat în plen înainte de vot.
În cazul revocării unui membru al Comitetului Executiv, se introduce dreptul acestuia de a fi audiat. Viceguvernatorul BNM va fi exclus din Consiliul de supraveghere, iar numărul membrilor nesalariați va crește de la patru la cinci. Mandatul membrilor Consiliului de supraveghere care nu fac parte din Comitetul Executiv va fi redus de la șapte la cinci ani.
Totodată, dacă până acum revocarea era decisă exclusiv de Parlament, noul proiect votat în prima lectură propune un mecanism în două etape: Parlamentul înaintează propunerea, iar decizia finală aparține Președintelui R. Moldova.
„Orice membru al Consiliului de supraveghere sau al Comitetului executiv poate fi demis de Președintele R. Moldova, la propunerea Parlamentului, (…) numai dacă nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale sau dacă a săvârșit o abatere gravă”, este noua formulare din lege.
Președintele Comisiei pentru economie, buget și finanțe, deputatul PAS, Radu Marian a declarat pentru politik.md că acest proiect de lege mai necesită a fi supus discuțiilor pentru a înțelege exact cum vor fi aplicate noile prevederi.
„Este o propunere sensibilă. Trebuie să discutăm. Pe de-o parte, înțeleg că ea contribuie la independența BNM, dar pe de altă parte ar putea, la un moment dat, să blocheze activitatea instituției, într-un scenariu pur ipotetic.”, a declarat Radu Marian.
Proiectul mai include modificări privind atribuțiile Consiliului de supraveghere și regimul rezervelor obligatorii. După definitivare, documentul urmează să fie examinat de Parlament în a doua lectură.