Cum își explică decizia judecătorul care a schimbat măsura preventivă în privința lui Vladimir Andronachi
Judecătorul Gheorghe Balan, cel care a dispus eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest la domiciliu și schimbarea măsurii în „garanție personală” la 11 august, printr-o încheiere care, potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, nu poate fi contestată, și-a explicat decizia.
Gheorghe Balan a declarat pentru Ziarul de Gardă că motivul deciziei privind eliberarea fostului deputat democrat Vladimir Andronachi a fost evitarea riscului ca acesta să rămână fără vreo măsură preventivă.
„Noi încă n-am început cercetarea judecătorească, suntem abia la etapa incipientă, în partea pregătitoare a ședinței judiciare. Eu am schimbat măsura preventivă în garanție personală, ca să nu mă pomenesc în situația când Andronachi rămâne fără nicio măsură preventivă. Pe data de 2 noiembrie, practic a doua zi după ce eu aș fi ieșit din concediu, lui Andronachi i-ar fi expirat orice măsură preventivă, iar aceasta nu e din vina mea, legea spune că mai mult de un an de zile nu-i poți prelungi măsura preventivă. Eu mi-am jertfit concediul meu. Și atunci, procurorii au venit cu idee de prelungire, iar ceilalți au venit în ședință cu garant”, a spus judecătorul.
Balan mai adaugă că toți cei patru garanți sunt persoane de încredere, așa cum spune legea.
„Nu i-am luat eu de undeva din stradă, au venit doi primari, unul la al doilea mandat, altul la al patrulea, a venit starețul mănăstirii Căpriana, a venit o doamnă care vreo 45 de ani a lucrat profesoară – au venit persoane, așa cum prescrie legea, demne de încredere. Conform legii, garanția personală înlătură orice risc, iar din toate riscurile invocate era doar pericolul infracțiunii”, a conchis judecătorul Balan.
Gheorghe Balan, judecătorul care l-a eliberat din arest la domiciliu pe ex-deputatul democrat Vladimir Andronachi, figurant în trei dosare penale (dosarul „Metalferos”, dosarul privind „Consulatul Moldovei la Odesa” și „Frauda bancară”), este magistrat din 1996 şi a activat în toată cariera sa doar la Judecătoria Chişinău.
După patru luni de arest la domiciliu, fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat.
Numele persoanelor care au „garantat” pentru eliberarea lui Vladimir Andronachi, potrivit TV8, sunt primarul satului Găvănoasa – Vadim Ivanov, primarul satului Zîrnești – Nicolae Beju, fosta directoare a Liceului „Mihai Eminescu” din orașu Cahul – Ala Gaidar și starețul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din satul Căpriana, raionul Strășeni – Arhimandrit Filaret.